BUCUREŞTI, 24 ian — Sputnik, Georgiana Arsene. Zvonurile despre conturarea unui partid al haştagienilor încep să se înmulţească.
Politologul Gelu Vişan face, pe pagina sa de Facebook, o radiografie a situaţiei politice actuale al cărei deznodământ, în opinia sa, este unul tragic.
Statul Ascuns devorator
El spune că de ani de zile Statul Ascuns sau Paralel creşte şi că primele lui victime au fost politicienii PSD Adrian Năstase, Dan Voiculescu, Miron Mitrea.
Cei care au beneficiat atunci de scoaterea din prim-plan a acestor politicieni au fost Traian Băsescu, şi cei din PD-L (Gelu Vişan a fost deputat PDL — n.a.).
Statul Ascuns şi-a schimbat „orientarea" spre finalul mandatului lui Băsescu, „găsindu-şi un nou colaborator, Victor Ponta şi imediat Klaus Werner Iohannis". Moment în care, susţine Vişan, a apărut rândul doi de victime: fratele lui Traian Băsescu, Alina Bica, Elena Udrea, Pinalti, Cocoş, Sandu, adică oamenii preşedintelui „şi prietenii lui Coldea, Oprea, Maior, Kovesi".
„Un caz special este cel al lui Gabi Oprea, stâlp al Statului Ascuns, care, din varii motive, a devenit victimă", precizează Vişan.
Şi de data aceasta găsim numele lui Klaus Iohannis trecut la „beneficiari", alături de Dragnea şi Ponta.
Numele preşedintelui începe să fie tot mai prezent în tabăra „beneficiarilor". De data aceasta, Vişan vorbeşte despre „dosarele iepure" şi care fie au fost închise — cazul Videanu, Oprea sau Tomac, fie sunt folosite pentru a constrânge.
„Un caz aparte îl constituie chiar dosarele lui Traian Băsescu şi ale familiei, instrumentate pentru a-l îndepărta de mesajul devenit puternic împotriva lor", precizează politologul.
Victimele colaterale sunt, în opinia sa, Alina Bica, Ingrid Mocanu, Horia Georgescu, Dragomir care „ştiau prea multe".
Vişan menţionează ca beneficiar din nou pe Iohannis, de data aceasta împreună cu „reprezentanţii Statului Ascuns".
Acum, spune el, „Olguţa Vasilescu, Ghiţă, Dragnea şi PSD-ul devin victime în bloc", iar Dragnea şi partidul său devin „victima perfectă", „partid de infractori".
Partidul Haştagienilor
„Mai nou, este atacat şi ultimul politician care putea beneficia de acest măcel, Klaus Werner Iohannis", declară Vişan.
De data aceasta, beneficiar ar fi chiar Statul Ascuns Paralel, din rândurile căruia se vor ridica viitorii politicieni.
Acum Vişan face o previziune care ar putea căpăta contur, având în vedere vocile tot mai numeroase care vorbesc despre partidul străzii, al rezistenţilor, al haştagienilor.
Sputnik a analizat acest subiect aici.
„Statul Ascuns Paralel este la un pas de a prelua controlul în societate, nu înainte de a-i ajuta pe politicieni să se canibalizeze între ei până la exterminare", notează politologul.
El trage, însă, speranţa că lucrurile nu vor degenera şi îşi bazează nădejdea pe nereuşita protestului de sâmbătă şi pe faptul că, după zece ani, România are un premier civil.
Dacă, însă, se doreşte exterminarea actualei clase politice, speranţa sa nu pare a fi întemeiată. Rămâne de văzut în ce măsură mişcarea #rezist va deveni un factor de opinie.
Speranţa exprimată în finalul postării devine neverosimilă în contextul în care întregul său demers de până acum a demonstrat capacitatea uriaşă de regenerare a Statului Ascuns Paralel.