BUCUREȘTI, 21 ian, Sputnik, Dragoș Dumitriu. Anunțat și pregătit de aproape două luni, protestul din 20 ianuarie din București a adunat câteva zeci de mii de cetățeni, reuniți sub semnul #REZIST. Motivul protestului este unul clasic, denunțarea corupției, apărarea „luptei anticorupție" și a instituțiilor care se ocupă cu așa ceva.
Unele cifre indică prezența a circa 70.000 de manifestanți, ceea ce e remarcabil, dată fiind vremea destul de puțin prielnică. A nins, a fost și lapoviță, nu foarte frig — și în nici un caz "heavy snow", așa cum bat câmpii cei de la "The Guardian".
Desigur, vremea destul de rea e oarecum o justificare, dar una palidă rău; anul trecut, pe ger puternic, s-au strând sute de mii de protestari, fără să fie nevoie de o lună de promovare pe rețele de socializare, peste 100.000 de afișe etc.
Pentru orice observator imparțial, este clar că interesul pentru aceste manifestații a scăzut mult, motivele sunt evident neclare și forțate, iar în cazul de ieri, obiectul protestului, guvernul, nu e nici măcar instalat.
În plus, mobilizarea care s-a făcut prin partidele de opoziție — PNL, PMP și USR — trece manifestarea din zona civică în cea partinică.
Deci, se poate spune că "marele miting" de ieri a marcat finalul manifestărilor sub semnul #REZIST? Opinia mea este că da. Iar motivarea opiniei rezultă și din ceea ce am scris mai sus.
Dar, nu aceeași e și opinia unor "promotori", așa cum își spun ei.
"Astăzi am făcut istorie. Mulțumim, așa arătăm când suntem Uniți!", scriu cei de la "Corupția ucide".
De aceeași părere este și Mălin Bot, cunoscutul personaj transformat din jurnalist în activist #REZIST.
"20 ianuarie 2018 va rămâne în istorie ca ziua în care românii cinstiți s-au trezit și au ieșit în stradă, cu zecile de mii, pentru a spune "Vrem Justiție, nu corupție!"", scrie Bot în prezentarea unei firmări postate pe Youtube. "O zi istorică în care s-au unit zeci și zeci de mii de oameni cinstiți pentru a spune hoților ceva foarte decent: Vrem justiție, nu corupție".
În schimb, partenerul său, Sandu Matei, notoriu pentru agresarea unui bătrân în Piața Victoriei, continuă protestul cu… un șpriț!
"Continuăm protestul…..măcar un șpriț să bem. Somn ușor națiune", scrie Matei pe pagina sa de Facebook.
Mălin Bot a stat toată noaptea cu un grup de protestari în fața Parlamentului, "un grup de spartani excepționali, dar și alături de luptătoare minunate pentru Justiție independentă", după cum relatează personajul.
"A fost o zi fabuloasă în care am constatat cât de multă dreptate am avut să fiu convins că suntem un popor superb, drept, cinstit și demn", este concluzia lui Bot, chestiune cu care suntem de acord, deși nu referitor doar la minoritatea la care se referă Bot, ci la întreg poporul, în toate diversitatea opțiunilor la care are dreptul.