BUCUREŞTI, 15 ian — Sputnik, Georgiana Arsene. Ziare.com publică un interviu cu fostul ministru de Externe Cristian Diaconescu, intitulat „Cum acţionează Rusia în România? Proiectul român contra român" în care întrebările adresate atacă direct Federaţia Rusă. Ioana Ene Dogioiu merge pe clişee, iar Cristian Diaconescu răspunde vag.
La un moment dat, jurnalista face referire la un Raport adresat Congresului SUA, dar dovedeşte că nu cunoaşte conţinutul! Adică realizează un interviu pe baza unui raport… sau doar de dragul de a ataca Rusia?
„Ingerinţa Rusiei în Europa Centrală şi Estică e de actualitate în SUA, unde un foarte recent raport adresat Congresului analizează exact această temă", spune Dogioiu.
Cristian Diaconescu precizează că respectivul raport este unul destul de detaliat, de 200 de pagini, „care informează Comitetul pentru Relaţii Externe cu privire la interfaţa Rusiei în procesele democratice, inclusiv electorale, din mai multe state europene semi-democratice sau democratice". Practic, oferă doar nişte informaţii tehnice, fără să spună ceva exact.
„Este un avertisment în condiţiile în care se apropie alegerile pentru Camera Reprezentanţilor şi o parte din Senat în acest an", a declarat Diaconescu, făcând aluzie la acuzaţiile-nedovedite-de implicare a Rusiei în alegerile prezidenţiale din SUA.
În continuare, jurnalista face dovada faptului că nu îi este prea familiar conţinutul raportului. Şi aceasta pentru că întreabă care ar fi principalele ameninţări din partea Rusiei identificate de acesta —dacă l-ar fi citit, ar fi putut discuta punctual — apoi, dacă documentul face referire la România. Ori, în condiţiile în care l-ar fi citit, ar fi ştiut dacă România este menţionată sau nu în document! Deci, ne putem întreba care este scopul acestui interviu plin de clişee?
Diaconescu susţine că principalele ameninţări din partea Rusiei, identificate de Raport se referă la „ţintele" care pot vulnerabiliza statele.
„Perturbarea artificială a mesajului politic, întoarcerea societăţilor europene împotriva propriilor instituţii, incapacitatea instituţiilor europene de a înţelege realităţile de astăzi", a precizat Cristian Diaconescu, care a adăugat că Raportul face referire la Ungaria, Bulgaria, state din Balcani, Spania, Marea Britanie, Italia şi SUA.
Chiar dacă americanii nu ne-au trecut în raport, asta nu o împiedică pe Dogioiu să întrebe dacă suntem sau nu o ţintă a Rusiei.
Aşa cum a făcut pe tot parcursul interviului, Diaconescu vorbeşte mult şi spune puţin spre deloc. Adică: „fie nu s-au desfăşurat strategii de anvergura celor descrise în legătură cu România, fie că impactul nu a fost considerat suficient de semnificativ". Cu alte cuvinte, dacă nu e una, e alta, dar sigur e ceva.
Şi, fiindcă trebuia să existe acel „ceva", i s-a spus… „stimul destabilizator" care îşi are rădăcinile… la Moscova.
Dar, aşa cum spunea Joseph Goebbels, „a face zgomot este unul dintre cele mai eficiente mijloace de propagandă".