BUCUREŞTI, 11 ian — Sputnik, Georgiana Arsene. Profesorii vor preda doar după auxiliarele pe care le aleg părinţii. Aşa a anunţat Ministerul Educaţiei care a reglementat modalitatea de folosire în unităţile şolare din învăţământul preuniversitar a auxiliarelor didactice aprobate de Centrul Naţional de Evaluare, transmite Adevărul.
Această procedură a fost aprobată de ministrul Liviu Pop şi inclusă în Regulamentul cadru de funcţionare a unităţilor de învăţământ preuniversitar.
În conferinţa de presă susţinuţă la finalul lunii august a anului trecut, ministrul Pop spunea, referindu-se la achiziţia de auxiliare, că este nevoie de aprobarea părinţilor, pentru că aceştia plătesc. Şi că achiziţia lor se va face prin Asociaţiile de părinţi.
Este de la sine înţeles că trebuie să existe o bună cooperare între şcoală şi familie, dar de aici şi până la a da mână liberă părinţilor este cale lungă şi, din păcate, reflectă perfect zicala că „Drumul spre iad e pavat cu intenţii bune".
În primul rând, ministrul Pop nu ne spune ce anume — în afara faptului că plătesc — îi legitimează pe părinţi să aleagă un auxiliar sau altul. În momentul în care, la începutul anului şcolar, Pop interzisese utilizarea auxialiarelor şi — atenţie! Şi a fişelor de lucru făcute pe baza auxiliarelor — nu am auzit ca nici un părinte să susţină procesul didactic realizând material auxiliar. Asta doar dacă acel părinte nu era un amărât de cadru didactic nevoit să se descurce cum poate şi să aibă şi performanţă, să lucreze şi diferenţiat. Cum o fi crezut ministrul Pop că se poate lucra diferenţiat dacă nu există material auxiliar nu pricep, dar probabil că domnia sa credea că, peste noapte, fiecare dascăl devine un Gheba sau un Petrică.
Eu nu neg că sunt foarte mulţi părinţi instruiţi, că au studii şi sunt profesionişti în domeniul lor de activitate. Dar de aici şi până la a decide ce cărţi trebuie cumpărate la şcoală, e cale lungă…
Şi aceasta deoarece fiecare auxiliar didactic a fost realizat în conformitate cu programa şcolară în vigoare. Întrebarea este: câţi părinţi cunosc programa şcolară pentru disciplinele pentru care îşi vor da cu părerea? Care va fi criteriul lor de selecţie?
Se va spune că nu i se ia cadrului didactic dreptul de a alege. Just, dar acel cadru didactic face o selecţie pe care o prezintă părinţilor.
Să luăm următoarea situaţie: şedinţă cu părinţii, şcoala X, cartier fără pretenţii, o treime din clasă copii trimişi la şcoală numai ca să poată beneficia de alocaţie. Interesul părinţilor, zero.
Ce vor alege? În primul rând, vor respinge ideea de auxiliar didactic. Nu le trebuie. Costă.
Vor alege, poate, în final, varianta cea mai ieftină. Conţinutul nu contează.
Preţul nu este un criteriu. Conţinutul este cel care ar trebui să „vândă".
Cum s-ar fi aplicat o asemenea măsură dacă Pop era ministrul sănătăţii? Probabil că ar fi dat ocazia pacienţilor să îşi aleagă tipul de medicaţie şi chiar şi modul în care se va desfăşura o operaţie.
Concluzia acestui text, care poate părea că se adresează doar unui public restrâns, este una singur: Pop pune cruce învăţământului. Lipsa finanţării, dezinteresul, măsurile aberante şi restrângerea libertăţilor cadrelor didactice, toate acestea vor face să vorbim despre un sistem care ar trebui să fie prioritar: „Azi îl vedem şi nu e".
