BUCUREŞTI, 10 ian — Sputnik, Georgiana Arsene. Teodor Meleşcanu, Ministrul Afacerilor Externe, a participat, ieri, la sesiunea introductivă a dezbaterii „Security Challenges în the Black Sea Region", organizată de „New Strategy Center" şi „Center for American Seapower", informează Biroul de presă al Ministerului Afacerilor Externe.
Meleşcanu a vorbit, în cadrul intervenţiei sale, despre cooperarea strategică româno-americană, „pentru creşterea securităţii şi stabilităţii în regiunea Mării Negre, o prioritate a politicii externe a României şi o temă deosebit de importantă pe agenda parteneriatului strategic româno-american".
O altă temă abordată de Meleşcanu este cea referitoare la riscurile şi ameninţările din zona Mării Negre „din ultimii ani" şi a adăugat că, „pe lângă utilizarea nemijlocită a forţei armate în 2014 de către Rusia, statele şi societăţile din această regiune sunt un „poligon de încercare" pentru „noi manifestări", de la tactici hibride, la atacuri cibernetice, dar şi campanii de propagandă şi ştiri false sau activităţi militare extinse în proximitatea teritoriului NATO, ceea ce contribuie la accentuarea unei spirale a instabilităţii regionale".
Să privim din nou acest ultim paragraf, pentru că se impune o analiză a fiecărui cuvânt. În primul rând, Meleşcanu vorbeşte despre „riscurile şi ameninţările" din zona Mării Negre din ultimii ani.
După stabilirea contextului, ministrul pune şi un „agresor" în centrul poveştii: Rusia.
Tacticile şi războiul hibrid sau fantoma artificială, inoculată de propagandă
Conceptul de „război hibrid" este foarte „rostogolit" în presa din România şi face subiectul unor ample analize. Toate, însă, merg pe aceeaşi idee, parcă dirijată din Occident în centrul căreia se află conceptul de Rusia-stat agresor.
„Când un lider vrea să convingă poporul despre punerea în practică a unui proiect anume o face prin repetarea la infinit a unei axiome, indiferent dacă aceasta este adevărată sau nu. Pentru că, în clipele când societatea se mişcă într-un ritm vertiginos, nu-i nevoie s-o demonstrezi, nu e timp" scria Cristina Martin în cartea „Clubul Bilderberg, Stăpânii lumii", paginile 183-184.
Să revenim acum la declaraţiile Ministrului Afacerilor Externe şi să vedem în ce măsură se pliază acestea pe ideile expuse de autoarea citată. Nu îi găsesc, desigur, vreo vină lui Teodor Meleşcanu şi nici nu fac afirmaţii în legătură cu gradul de veridicitate ale afirmaţiilor sale.
Vreau doar să atrag atenţia asupra punerii în practică a ceea ce experţii numesc „război hibrid" şi ştiri false. Pentru că ştirile pot fi false şi prin omisiunea unor informaţii, dar şi prin adăugiri care nu au nici o legătură cu realitatea.
Meleşcanu spune că statele din regiunea Mării Negre, adică şi România, sunt un „poligon de încercare" pentru „noi manifestări", categorie în care acesta include campaniile de propagandă şi ştirile false.
Care ar fi acele campanii de propagandă duse de Rusia? Întrebarea mea este cât se poate de legitimă, având în vedere caracterul de-a dreptul agresiv al campaniilor anti ruseşti din România. S-au înfiinţat o serie de organisme, instituţii care, spun ele, contracarează acest război hibrid. Să fim bine înţeleşi, acest război hibrid şi-a căutat un duşman. Şi-a stabilit o ţintă: Rusia, apoi a început să „contracareze".
„Institutul de Ştiinţe Politice şi Relaţii Internaţionale „Ion I. C. Brătianu" al Academiei Române (ISPRI) lansează, în colaborare cu parteneri interni şi externi, primul Laborator de Analiză a Războiului Informaţional şi Comunicare Strategică(LARICS)", după cum se arată chiar pe pagina lor web.
În data de 8 ianuarie 2018, Adevărul — cotidian asupra căruia voi reveni pe parcursul acestei analize — publică, la secţiunea Blogurile Adevărul, articolul „Câteva precizări despre „rusofobi" şi „rusofobie" în România". Desigur, titlul este interesant şi s-ar putea crede că analiza unui Laborator de Analiză a Războiului Informaţional va face o analiză complexă.
În realitate, lucrurile au stat aşa:
Autorul materialului zice că „Reţelele sociale, în special Facebook, au fost împânzite relativ recent cu mesaje şi meme-uri despre existenţa unei aşa-numite „rusofobii" la nivelul populaţiilor statelor occidentale". Ca paranteză, articolul apare înainte ca Meleşcanu să facă declaraţia despre care am vorbit mai sus.
„Chiar ultimul articol pamflet scris pe 31 decembrie 2017 de Neil Clark pe Sputnik International se referă la anul 2018 ca unul al „rusofobiei". Această campanie a Kremlinului este intens răspândită şi pe Twitter sau Google şi poate fi urmărită uşor prin căutarea #russophobia", spune autorul analizei LARICS.
Revin acum la ce am afirmat deja, şi anume că analiza acestui Laborator nu „satisface" informaţional. Şi aceasta dintr-un motiv extrem de simplu: este superficială. Despre rusofobie, în special despre cea din ţara noastră, există articole publicate cam de câţiva ani. Şi spun asta în cunoştinţă de cauză, pentru că eu am semnalat pe blogul personal In prima linie acest fenomen. Care este strâns legat de aceste ştiri false sau scrise într-un limbaj de ură.
Şi dacă nu îmi citea atunci blogul — pentru că, acum, o face, fiind menţionat în analiza sa — putea foarte bine să urmărească pagina Ambasadei Federaţiei Ruse la Bucureşti, unde găsea un comunicat în care se vorbeşte tocmai despre utilizarea acestui limbaj de ură, sancţionat de toate ţările Uniunii Europene. Poate îi dau ceva idei de lectură…
„NATO nu comunică direct!"
În articolul publicat în data de 13 mai 2017, intitulat „E o nouă plată de poliţe între SRI şi SIE" https://inprimalinie.wordpress.com/2017/05/13/e-o-noua-plata-de-polite-intre-sri-si-sie/, fostul ofiţer DIE (Departamentul de Informaţii Externe), Silvian Ionescu a explicat informaţia potrivit căreia Ministerul Afacerilor Externe Român a fost atacat cibernetic. În spatele acţiunii ar fi fost hackeri ruşi, iar acţiunea SRI s-ar fi derulat la sesizarea NATO şi a Serviciului de Informaţii Externe.
Silvian Ionescu remarca atunci: „Cum adică NATO şi SIE? NATO nu comunică direct!" Şi atunci? Care să fie explicaţia? „Nu înţeleg, dar e o nouă plată de poliţe între SRI şi SIE. NATO e o structură militară, nu are nici o noimă să corespondeze cu structura informativă internă. Aşa cum cred că mai bine ar înghiţi broaşte vii cei de la SRI decât să recunoască că i-a ajutat SIE!"
Fake news
Zilele trecute, Sputnik publica un articol în care arăta cum manipulează grosolan cotidianul Adevărul. Autoarea articolului cu pricina susţinea că Patriarhul Kiril a îndemnat, într-un interviu, poporul rus să îl voteze pe Vladimir Putin! Spre exemplificare, dădea declaraţia oficialului rus, dar… surpriză! Acesta îndemna ruşii să iasă la vot, nicidecum să îl voteze pe Vladimir Putin!
Alte publicaţii româneşti se pot încadra în curentul rusofob. Iată, spre exemplu, ce scria Evenimentul Zilei în data de 9 mai 2017: „Alianţa Stalin — Hitler: Ce îi învaţă Regimul Putin pe elevii ruşi".
Este vorba despre participarea elevilor la ceremoniile prilejuite de Ziua Victoriei, dar şi despre faptul că, de la chioşcuri, părinţii le pot cumpăra copiilor „uniforme ale Armatei Roşii şi arme de jucărie".
„Această atmosferă constituie o presiune în plus asupra profesorilor de istorie şi a modului în care sunt nevoiţi să predea la şcoală evenimentele celui de-al doilea război, căruia regimul Putin îi acordă o puternică componentă propagandistică", notează Evenimentul Zilei.
Iată sunt numai două exemple, însă numărul lor este mult mai mare.
Cine e agresor?
„Occidentul s-a lipit strâns de NATO. Iar NATO a ajuns astăzi să includă întreaga Europă centrală şi orientală, pătrunzând până în interiorul graniţelor care fuseseră ale URSS, adică în cele trei republici baltice. Şi nu a fost de ajuns şi nu va fi de ajuns, căci în realitate NATO deja include Slovenia, Republica Cehă, Sovacia, Ungaria, România, Bulgaria, Croaţia şi Albania; controlează Muntenegru(viitoare intrare) — intrată în NATO în iunie 2017, nota Georgiana Arsene — a pus piciorul în Moldova, în Georgia, în Ungaria; face presiuni asupra Macedoniei, Serbiei şi Bosniei Herţegovina.
… a insista asupra agresivităţii Rusiei în faţa acestei manifestări ostentative occidentale a voinţei de dominaţie şi supremaţie produce o senzaţie de stupoare descumpănitoare: cum este posibil ca opiniile publice europene (şi conducătorii lor) să acuze mielul care stă în aval că murdăreşte apa pe care lupul o bea în amonte?
Sigur, astăzi, Rusia lui Putin nu seamănă deloc cu un miel — aş îndrăzni să spun, din fericire — dar lupul din susul apei suntem noi, occidentalii", susţine Giulietto Chiesa, în cartea „Putinofobia. Rusia contemporană şi angoasele Occidentului".
În final, adresez o întrebare: unde este isteria pro-Kremlin în exemplele date? Rusofobia se află doar în „minţile propagandiştilor pro-Kremlin"?
Opinia autorului ar putea să nu coincidă cu cea a redacției Sputnik.
