Moldova
Știri de ultimă oră din Moldova, evenimente din politică, economie, societate, breaking news, știri pe surse, declarații de la Parlament, Guvern, președinte, analize și comentarii

În ajunul datei X. La Chișinău se încheie epopeea cu confirmarea a 7 miniștri

© Sputnik / Evgheni PanasencoПравительство Республики Молдова
Правительство Республики Молдова - Sputnik Moldova-România
Abonare
Președintele Parlamentului Republicii Moldova a anunțat când va semna decretele de numire în funcție a celor șapte noi membri ai Guvernul Pavel Filip

CHIȘINĂU, 9 ian – Sputnik. Miniștrii desemnați în Cabinetul Pavel Filip vor depune miercuri, 10 ianuarie, jurământul de învestire. Decretele urmează să fie semnate de președintele Parlamentului, Andrian Candu, care exercită temporar interimatul funcției de președinte al țării, anunță Serviciul de presă al Legislativului într-un comunicat de presă.

De asemenea, președintele interimar al Republicii Moldova va promulga Legea pentru modificarea și completarea Codului audiovizualului al Republicii Moldova, reexaminată de Parlament la 22 decembrie 2017, care mai este numită și Legea anti-propagandă.

Investirea va avea loc la Reședința de Stat din Chișinău, la ora 10.00.

Curtea Constituțională a constatat că refuzul deliberat al președintelui țării de a-și îndeplini obligația constituțională de numire a noilor membri ai Guvernului la propunerea repetată a prim-ministrului, precum și refuzul de a promulga o lege pentru care Parlamentul a reconfirmat votul, constituie o încălcare a obligațiilor constituționale ale șefului statului.

Кабинет министров - Sputnik Moldova-România
Politică
Adio, blocaj instituțional! Moldova va porni în 2018 cu un Guvern reînnoit

Curtea Constituțională a constatat circumstanțele care justifică interimatul funcției de președinte al Republicii Moldova pentru promulgarea unei legi la data de 5 ianuarie, iar pentru remanierea guvernamentală la 2 ianuarie.

Conducerea PD a anunțat, la sfârșitul anului trecut, ample remanieri guvernamentale. Pentru funcția de vicepremier pentru integrare europeană este nominalizat Iurie Leancă. Pentru postul de vicepremier pentru reintegrare este propusă Cristina Lesnic.

La Ministerul Economiei şi Infrastructurii, funcţia de ministru urmează să fie ocupată de Chiril Gaburici. La Ministerul Sănătăţii, Muncii şi Protecţiei Sociale propunerea pentru funcţia de ministru este Svetlana Cebotari, directorul Centrului Naţional de Transfuzie a Sângelui. Domeniul Agriculturii, Dezvoltării Regionale şi Mediului urmează să fie administrat de o persoană din mediul academic de specialitate — Liviu Volconovici, rectorul Universităţii Agrare de Stat din Moldova.

La Ministerul Afacerilor Externe şi Integrării Europene a fost înaintat Tudor Ulianovschi, ambasadorul Republicii Moldova la Geneva. Nominalizarea la funcţia de ministru al Justiţiei este Alexandru Tănase, ex-preşedintele Curţii Constituţionale.

Fluxul de știri
0