BUCUREŞTI, 8 ian — Sputnik, Georgiana Arsene. Final neaşteptat în cazul minorilor agresaţi într-un bloc din Drumul Taberei, vineri dimineaţă. Cazul a fost prezentat de Sputnik. După îndelungi căutări şi ample acţiuni ale oamenilor legii, făptaşul a fost prins.
Pănă aici, cazul nu are nimic spectaculos, numai că „bomboana pe colivă" vine abia acum. Şi aceasta deoarece, potrivit Digi 24, pedofilul este agent de poliţie, la Poliţia Rutieră.
Agentul, în vârstă de 45 de ani, a fost deja audiat şi, potrivit primelor informaţii, şi-a recunoscut deja fapta. Cel mai probabil, urmează să fie emisă o ordonanţă de reţinere pe numele acestuia.
Toată povestea are şi un iz tragi-comic. Şi aceasta deoarece colegii poliţistului sunt cei care, spun cei de la Digi 24, l-au recunoscut şi au anunţat Poliţia! Adică s-au anunţat ei între ei, au sunat la 112 sau cum?
Grav este, însă, un alt apect. În calitate de poliţist de circulaţie, bărbatul avea acces în unităţile de învăţământ, deoarece în şcoli se desfăşoară acţiuni de educaţie rutieră. Practic, era un lup în blană de oaie, într-o uriaşă turmă…
Mai mult decât atât, bărbatul este suspectat că ar fi vinovat de un alt fapt similar, petrecut în anul 2015.
Se pune întrebarea: în anul 2015 poliţiştii nu aveau semnalmentele agresorului? Cum de poliţiştii s-au sesizat abia acum? Pot fi suspectaţi de tăinuire colegii agresorului? Iată întrebări la care sperăm să obţinem răspuns.
Opinia publică din Romania a luat foc. Pe reţelele de socializare, oamenii sunt consternaţi. „Nu pot să cred ce personaje avem în Poliţie, cum la fel nu pot concepe ce mizerabili avem în Parlament. „Oamenii" în posturi cheie sunt ruşinea şi pericolul din România. Ruşine Poliţiei Române!" este doar unul din mesajele dure postate de simpli cetăţeni la auzul veştii că agresorul este chiar un agent de poliţie.