Economie
Știri de ultimă oră din economia României, Moldovei, europeană și internațională, relații economice dintre SUA, UE, Rusia, comerț extern, relații și schimburi economice, bani și valută, monede străine, EURO, Dolar, bani

„Nu vă speriați de BCE, depozitele bancare vor fi garantate in continuare”

CC0 / Pixabay / Money
Money - Sputnik Moldova-România
Abonare
O opinie juridică lansată de Banca Centrală Europeană a stârnit panică în mediul de business românesc, dar un oficial BNR spune că mesajul a fost înțeles greșit.

BUCUREȘTI, 8 ian — Sputnik, Daniel Nistor. Depozitele bancare de până la 100.000 de euro sunt garantate, conform legii, de FDGB — Fondul de Garantare a Depozitelor Bancare. Va interveni o schimbare în această privință?

Conform site-ului propriu, FGDB garantează depozitele bancare în caz de insolvență a unei instituții de credit. În cazul în care banca la care sunt constituite depozitele nu mai poate restitui deponenților sumele depuse, FGDB asigură plata compensațiilor.

Bancomat și carduri bancare - Sputnik Moldova-România
Economie
UE ne scapă de comisioane şi ne face dependenți de bănci

Totodată, FGDB poate prelua funcția de administrator special, administrator temporar, lichidator unic sau acționar la o instituție punte sau la un vehicul de administrare a activelor potrivit legislației privind redresarea și rezoluția instituțiior de credit. Sunt garantate depozitele deschise la băncile persoane juridice române. Depozitul este orice sold creditor, inclusiv dobânda datorată, rezultat din fonduri aflate într-un cont sau din situații tranzitorii derivând din operațiuni bancare curente.

În data de 8 noiembrie 2017, Banca Centrală Europeană (BCE), la cererea legiuitorilor europeni, a emis o opinie juridică în legătură cu o propunere de directivă a Parlamentului Europen și a Consiliului UE (parte a unui pachet mai larg de inițiative legislative), ce aduce o serie de amendamente Directivei privind redresarea și rezoluția bancară (directiva BRR).

"Exceptarea generală a depozitelor garantate în cadrul schemelor de compensare a investitorilor trebuie înlocuită cu scutiri discreționare acordate de autoritățile competente astfel încât să existe o anumită flexibilitate", menționează documentul citat.

De aici putem înțelege că FGDB nu va mai efectua serviciul de garantare a depozitelor bancare? Cristian Bichi, consilier al guvernatorului Băncii Naționale a României (BNR), analizează, pe blogul său, opinia BCE.

"Formularea 'exceptarea generală a depozitelor garantate trebuie înlocuită cu scutiri discreționare' nu are nici în clin, nici în mânecă cu o renunțare la garantarea depozitelor. Propunerea de directivă anterior amintită, elaborată de Comisia Europeană și aflată în discuția Consiliului UE și Parlamentului European (co-legiuitori europeni), contine prevederi precise prind condițiile de declanșare a instrumentului "moratoriu", durata și sfera sa de aplicare. Depozitele acoperite nu fac însă obiectul acestui instrument", scrie Bichi.

„Prin urmare, exceptarea generală a depozitelor precizată în opinia BCE nu este de la garantarea depozitelor, ci de la intrarea acestora sub incidența moratoriului. BCE consideră că depozitele acoperite ar trebui să fie incluse în moratoriul pre-rezolutie, dar o astfel de măsură ar trebui însoțită de o anumită flexibilitate. Într-o astfel de abordare, pe perioada de câteva zile a moratoriului, autoritățile vor trebui totuși să permită persoanelor având depozite acoperite să retragă sume limitate de bani compatibile cu 'nivelul de protecție stabilit de Directiva privind schemele de garantare a depozitelor'. Rezultă evident din propunerea BCE, că nimeni nu se va atinge de plafonul de garantare de 100.000 de euro", arată consilierul guvernatorului BNR.

Fluxul de știri
0