BUCUREŞTI, 7 ian — Sputnik, Georgiana Arsene. Lumea presei din România se află în centrul unui nou scandal, după ce fostul ofiţer SRI, Daniel Dragomir, dar şi Elena Udrea au scos la iveală apartenenţa la „structurile de informaţii" ale unor jurnalişti.
Mai mult, Dragomir afirmă că unii dintre jurnalişti, cum ar fi Ionel Stoica şi Alex Cristache au fost „pregătiţi" şi plimbaţi în SUA, pe banii contribuabilului american!
„Agentul Stoica"
În centrul scandalului de astăzi se află jurnalistul Ionel Stoica, care trage, după sine, şi alţi colegi de breaslă. Pe blogul fostului ofiţer SRI Daniel Dragomir apare numele unui ziarist prea puţin cunoscut, Virgil Burlă. Acesta a fost coleg de redacţie cu Tiberiu Lovin, cel care s-a făcut de râs în toamna lui 2016, când s-a apucat să strângă bani în fata Ambasadei Rusiei de la Bucureşti, pentru Cuminţenia Pământului, despre care am vorbit pe blogul personal
„Ca să clarific personajul, Ionel Stoica este agetul lui Dumbravă şi al lui Coldea SRL. Nimic ilegal în asta (legea permite, încă). Dar imoral şi penibil să te numeşti „jurnalist", iar tu să primeşti doar texte redactate pe mail şi să îţi joci rolul dat", susţine Dragomir pe pagina sa de socializare.
Tot „penibil" este, după Dragomir, şi „să încasezi bani pentru asta, să beneficiezi de avantaje pentru asta".
În data de 27 noiembrie 2017, Dragomir nota pe blogul său: „În 2 ani de relaţie pe reţelele sociale între Dumbravă şi Ionel Stoica, acesta din urmă a transmis zeci de mesaje privitoare la cazuri, dosare şi activităţi în justiţie, care au făcut obiectul interacţionării cu generalul SRI". În sprijinul spuselor sale, Dragomir vine cu 4 argumente.
Dosarele-rezultatul echipelor SRI/DNA
Primul se referă la postarea, de către Stoica, pe pagina sa de socializare, a unei liste de dosare aflate pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. „Dumbravă apreciază lista şi face un comentariu printr-un GIF elocvent: „Mario transmite un mesaj". Este deosebit de grav acest lucru, adică publicarea dosarelor şi interacţiunea cu generalul Dumbravă, deoarece asta demonstrează „o implicare directă a generalului SRI în speţe aflate pe rolul Înaltei Curţi".
Lista cuprinde dosarul lui Călin Popescu Tăriceanu, Dan Şova, Ovidiu Puţura, Sebastian Ghiţă, Victor Ponta, Gabriel Oprea şi şefii DGIPI şi Puiu Popoviciu. „Dumbravă a fost implicat de-a lungul timpului, alături de alte cadre ale serviciului, în toate aceste dosare. Aceste dosare sunt rezultatul echipelor mixte SRI/DNA".
„La Supremă este show mâine, frumos, pe ore.
Ora 07.30: Procesul de mărturie mincinoasă al lui Călin Popescu Tăriceanu, este audiat ca martor afaceristul Dan Andronic.
Ora 09.00: Procesul „Şpăgii de la CET Govora", este aproape de prima sentinţă, implicat Dan Şova.
Ora 09.00: Sentinţa definitivă în cazul fostului secretar de stat Ovidiu Puţura, 5 exe pt şpagă în faza de fond.
Ora 09.30: Audieri (sunt secretizate — nr) în procesul „Turceni-Rovinari" capi de listă Dan Şova şi Victor Ponta.
Ora 12.00: Procesul în care Sebastian Ghiţă este acuzat că i-ar fi dat mită fostului primar Iulian Bădescu, ar trebui puse concluziile finale.
Ora 13.00: Încep audierile (sunt secretizate — nr) inculpaţilor în dosarul „Limuzina", Gabriel Oprea şi foştii şefi DIPI.
Ora 15.00: Procesul „Angajărilor ilegale la DGASPC" — Liviu Dragnea, continuă cu audierile inculpaţilor.
Ora 17.00: Procesul „Fermei Băneasa", Puiu Popoviciu contestă condamnarea la 9 ani", este postarea lui Stoica la care face referire Dragomir şi pe care acesta din urmă o prezintă pe blogul său sub forma unei capturi de imagine.
Al doilea argument este în strânsă legătură cu postarea lui Stoica despre dosare, partea privitoare la dosarele omului de afaceri Puiu Popoviciu. „Ionel Stoica îşi exprimă satisfacţia. Dumbravă apreciază", adaugă Dragomir.
În data de 19 septembrie 2017, Ionel Stoica şi „camaradul său de „reţea", Alex Costache (jurnalist al Televiziunii Române — nota Georgiana Arsene)" postează mesaje „în oglindă, tema e dată", după cum le cataloghează Dragomir. „Ionel Stoica prevede un apel exploziv în dosarul meu care se judecă de la Curtea de Apel Bucureşti. Postarea este apreciată atât de Dumbravă, cât şi de judecătorul George Dorel Matei (judecător chiar la Curtea de Apel Bucureşti). Coincidenţă, George Matei este chiar judecătorul menţionat de Ovidiu Puţura ca fiind vizat în timpul procesului său de generalul Dumbravă", notează Dragomir.
Al patrulea argument oferit de Dragomir în acest caz se referă tot la o postare a lui Ionel Stoica. „Distribuie un articol împotriva mea de pe site-ul decitit.net, articol scris sub pseudonim de către Virgil Burlă (un alt membru al reţelei). Acelaşi Dumbravă dă semnalul de apreciere".
Ca o paranteză, prin târg se spune că jurnalistul Burlă, pe vremea când lucra la Evenimentul Zilei, pe partea de justiţie, s-ar fi plâns cunoscuţilor că e plătit prost şi ar fi vorbit şi de o sumă, ridicol de mică, de vreo mie de lei. Nu bag mâna în foc pentru acest zvon, spun doar ce se auzea…
„Câteva veşti proaste…"
Dragomir îl „informează" pe Stoica în legătură ce ce îi rezervă viitorul. În primul rând, spune fostul ofiţer SRI, „Dumbravă va pleca. După plecarea lui Dumbravă, agentul Stoica va fi scos din reţea. Sfârşitul acestei parodii este aproape".
Un aspect foarte interesant al poveştii va fi dat de rezultatele Comisiei SRI, care investighează relaţiile şi mesajele „dintre Dumbravă şi reţeaua sa": „Aici agentul Stoica, agentul Alex Costache de la TVR (plătit de două ori din bani publici, şi de la TVR şi de la SRI) şi alţii vor fi investigaţi cât se poate de serios. Rezultatele vor fi extrem de interesante".
Asemeni minunii transformării apei în vin de la finalul nunţii biblice, când nuntaşii au primit o băutură autentică, Daniel Dragomir plasează „bomba" la sfârşitul postării. El prezintă o poză dintr-o călătorie în Statele Unite ale Americii, „poza cu agenţii Ionel Stoica şi Alex Costache", despre care fostul ofiţer SRI susţine că ar fi fost instruiţi în „ţara tuturor posibilităţilor" pe banii americanilor. „Oare cum se va simţi contribuabilul american când va afla că a plătit pentru „pregătirea" agenţilor lui Dumbravă şi plimbarea lor prin America? Oare asta e legal?"
Relaţia dintre serviciile de informaţii şi jurnalişti în această manieră nu are drept scop, susţine Dragomir, realizarea securităţii naţionale. Mai mult, acesta trage un serios semnal de alarmă privind aceste legături primejdioase, afirmând cu tărie că relaţia „frizează penalul şi infracţionalul, traficul de influenţă, darea de mită, abuzul funcţiei publice etc. Aceşti agenţi trebuie să dispară din peisajul public românesc. Au distrus ideea de presă, dar şi conceptul de agent".
Ionel Stoica vs banii de la Elena Udrea
Daniel Dragomir nu este singurul care pune artileria grea pe Ionel Stoica. Acestui demers i se alătură şi politicianul Elena Udrea care scrie, pe pagina sa de socializare, un mesaj contondent la adresa jurnalistului menţionat. Printre altele, aceasta îl ia la întrebări privind banii pe care, susţine Udrea, i-ar fi primit de la ea. „Dacă eşti sluga Sistemului, care te-a mutat şi pe tine la Adevărul ca pe mulţi alţii, să îl pupaţi în fund de acolo, de unde patronul, pentru liniştea lui juridică, că lasă să lingeţi ce vreţi, cum îţi împaci conştiinţa cu faptul că stăpâna ta Kovesi zice că ai păpat ani de zile din mâna „coruptei de Udrea"? Oare nu trebui să vii frumos să dai bănuţii înapoi? Nu aşa ar fi nu doar moral, ci şi „o justiţie corectă", cum vă place vouă să clamaţi ipocrit?"
În replică, Udrea lansează următoarea problemă: „Dacă DNA şi Kovesi îşi fac imagine prin activitatea unora ca Ionel Stoica, similar cu acuzaţia că eu finanţam cu bani de la oameni de afaceri salariile jurnaliştilor la Evz (Evenimentul Zilei — nota Georgiana Arsene), ziar apropiat PDL (Partidul Democrat Liberal — nota Georgiana Arsene), nu ar trebui acuzată şi Kovesi că le plăteşte indirect, cu banii patronului Adevărul, salariul lui Stoica şi al altora care prestează doar pentru imaginea ei şi a Sistemului???".
Pe pagina sa de socializare, Ionel Stoica lansează un atac la Elena Udrea. Acesta lansează un atac care, dacă ar fi venit din partea unei femei, ar fi fost citit în cheia invidiei de gen, dar aşa nu poate fi catalogat decât un gest care îl descalifică nu doar ca individ, ci şi ca jurnalist. „S-a supărat masteranda, gata, nu mai scriu de pantofii Tom Ford şi de geanta Luis Vuitton. Stătea relaxată în Institutul Fericirii şi a deranjat-o o postare de-a mea. Vine cu argumente marca Ion Cristoiu, Mirel Curea şi Daniel Dragomir. N-ai ce să mai zici! Doamne-ajută cu apelul din Gala Bute, cu procesul de finanţare a campaniei din 2009 şi cu dosarul Hidroelectrica!".
Reamintim că Ionel Stoica a demisionat de la cotidianul Evenimentul Zilei, la care lucrau Ion Cristoiu şi Mirel Curea, în septembrie 2015, după ce, notează postul B1 TV, „ar fi fost criticat în şedinţa de sumar pentru o postare de pe pagina sa de socializare din data de 1 septembrie, în care scria despre Liviu Dragnea şi Ion Cristoiu. După acest anunţ, au urmat schimburi dure de replici de la distanţă între jurnalist şi redactorul şef adjunct Mirel Curea".