Moldova
Știri de ultimă oră din Moldova, evenimente din politică, economie, societate, breaking news, știri pe surse, declarații de la Parlament, Guvern, președinte, analize și comentarii

Președintele Republicii Moldova, a treia oară fără o atribuție constituțională

© Sputnik / Miroslav RotariВстреча Игоря Додона с журналистами
Встреча Игоря Додона с журналистами - Sputnik Moldova-România
Abonare
Curtea Constituțională a examinat sesizarea privind constatarea circumstanțelor care justifică interimatul funcției de șef al statului

CHIȘINĂU, 5 ian – Sputnik. Magistrații de la Curtea Constituțională au stabilit vineri, 5 ianuarie, interimatul funcției de președinte al Republicii Moldova în cazul promulgării Legii cu privire la completarea Codului audiovizualului al Republicii Moldova. Potrivit Curții, au fost întrunite toate circumstanțele sine-qua-non, după ce Igor Dodon a refuzat de două ori să contrasemneze legea respectivă.

Astfel, legea va fi promulgată prin decret, în ordine, de președintele Parlamentului Andrian Candu sau de premierul Pavel Filip.

Consilierul președintelui penrtu probleme juridice, Maxim Lebedinschi, a fost invitat de magistrații Curții la această ședință, însă acesta a fost lipsă din sala de ședințe.

Tot astăzi dimineață, Președinția a depus la Curtea Constituțională sesizarea cu privire la stabilirea constituționalității Legii privind securizarea spațiului informațional al Republicii Moldova. Legea a fost revotată în Parlament după ce șeful statului a remis-o legislatorilor spre re-examinare.

Кабинет министров - Sputnik Moldova-România
Politică
Adio, blocaj instituțional! Moldova va porni în 2018 cu un Guvern reînnoit

Potrivit amendamentelor la Codul Audiovizualului, radiodifuzorii din Republica Moldova care nu vor respecta noile prevederi cu privire la asigurarea informațională a statului vor rămâne fără licență dacă nu se vor conforma legii, doar după primirea a două amenzi.

Noua lege prevede că, în vederea asigurării informaționale a statului, se permite radiodifuzorilor transmisia programelor de televiziune și radio cu conținut informativ, informativ-analitic, militar și politic care sunt produse în statele membre ale Uniunii Europene, SUA, Canada, precum și în statele care au ratificat Convenția Europeană cu privire la televiziunea transfrontalieră.

În cazul în care radiodifuzorii din Moldova nu vor respecta noile prevederi ale Codului Audiovizualului care se referă la securitatea informațională, aceștia riscă sancțiuni graduale, de la amendă până la retragerea licenței. Astfel, se sancționează cu amendă de la 40 de mii de lei la 70 de mii de lei radiodifuzorii și distribuitorii de servicii care au încălcat aceste prevederi. Pentru încălcarea repetată amenda va constitui de la 70 de mii de lei la 100 de mii de lei. Retragerea licenței de emisie pentru încălcarea acestor prevederi se aplică doar după aplicarea graduală a sancțiunilor sub formă de amendă.

Consiliul Coordonator al Audiovizualului va monitoriza respectarea acestor prevederi.

Legea va intra în vigoare în termen de 30 de zile de la data publicării în Monitorul Oficial.

Decizia Curții Constituționale este irevocabilă și intră în vigoare la data adoptării.

Aceasta este a treia decizie a Curții Constituționale prin care este stabilit interimatul funcției de președinte al Republicii Moldova, Igor Dodon.

Fluxul de știri
0