BUCUREȘTI, 5 ian — Sputnik. Nemții au decis lichidarea fabricii de zahăr Diamant din Oradea. Decizia a fost luată de comitetul de conducere al întreprinderii pe 29 decembrie, în urma eșuării negocierilor între patronatul Pfeifer&Langen și fermierii cultivatori de zahăr din Bihor, Arad, Satu Mare și Timișoara pentru preluarea fabricii, anunță publicația locală ebihoreanul.ro.
Producătorii români au sperat că vor putea să preia și să salveze întreprinderea de mâinile nemților, însă afaceriștii străini au cerut un preț prea mare. Acum 214 muncitori urmează să fie disponibilizați, iar fermierii din mai multe județe nu vor mai avea unde să-și vândă producția.
"Nu ne-am înţeles la preţ. Suma pe care ne-au cerut-o depăşea posibilităţile noastre", a declarat pentru BIHOREANUL patronul Agroind Cauaceu, Dan Corbuţ, unul dintre reprezentanţii celor 85 de fermieri care au negociat cu nemții.
Pfeifer&Langen anunțase în luna septembrie a anului trecută că fabrica de zahăr va fi vândută sau închisă. Pentru patronii germani fabrica a devenit nerentabilă pentru că sfecla de zahăr de pe piața locală este de 516 euro pentru o tonă, în timp ce o tonă în Germania și Polonia este de 320 euro. Nemții insistau asupra scăderii prețului la 300 de euro.
Anterior, preşedintele Federaţiei Sindicatelor din Industria Alimentară, Dragoş Frumosu, declarase jurnaliștilor că pierderile fabricii au fost provocate chiar de nemți.
"La Oradea se produce zahăr din septembrie până în ianuarie din producţia internă de sfeclă, iar alte câteva luni fabrica procesează zahăr brut adus din Germania pe care este obligată să-l cumpere la preţuri foarte mari, peste preţul pieţei. În felul acesta, fabrica din Oradea a fost băgată pe pierderi cu bună ştiinţă, iar profitul exportat în Germania", a declarat Frumosu.
Potrivit ebihoreanul, situaţia financiară a întreprinderii s-a înrăutăţită şi de faptul că aceasta a luat un credit de 10 milioane de euro de la o bancă din România şi nu este sigur că va putea face faţă ratelor.
În luna decembrie a anului trecut, cunoscuta marcă Bod, ultima fabrică românească și una din cele mai mari întreprinderi din România, cu o istorie de 128 de ani, a anunțat că ar putea fi lichidată.