Societate
Știri de ultimă oră din societate, cazuri sociale, probleme, asistență socială, viața de zi cu zi, evenimente publice, culturale, viața de la țară, din cartier, prognoza meteo

Poliția Națională luptă cu morile de vânt și face bani pe sărmanii șoferi

© Sputnik / Miroslav RotariАвтомобильная пробка
Автомобильная пробка - Sputnik Moldova-România
Abonare
Calvarul traficului rutier din perioada sărbătorilor de iarnă din Chișinău a nemulțumit până la refuz șoferii, iar poliția nu a reușit să facă față fluxului majorat de transport

CHIȘINĂU, 4 ian — Sputnik, Victor Enache. Până în ultima zi a anului 2017 traficul rutier din Chișinău era insuportabil, iar ideea organizării Târgului de Crăciun pe strada 31 august 1989 era mai mult detestată decât aplaudată de șoferii care erau nevoiți să ocolească această porțiune, fapt ce a dat peste cap organizarea rutieră în zonă.

Capitala Republicii Moldova a fost practic invadată de mașini în această perioadă a sărbătorilor de iarnă, iar poliția rutieră a rămas mască la ambuteiaje, prezente pe toate drumurile de intrare și ieșire din Chișinău. Cei care sunt abonați la canalul Telegram Infotrafic Moldova primeau de trei ori mai multe mesaje cu fotografi realizate de agenții de patrulare, în care erau informați despre intersecțiile problemă, accidentele rutiere și fluxul majorat de transport pe anumite segmente ale drumurilor urbei. Eforturile Inspectoratului Național de Patrulare s-au dovedit a fi zădarnice, întrucât înjurăturile șoferilor erau decât în creștere.

Satul arde și baba se piaptănă

În același timp, când trebuie rezolvate o grămadă de probleme legate de fluidizarea transportului în Chișinău, Poliția Națională se preocupă de „buzunarul șoferilor”, cum să facă să strângă mai mulți bani la bugetul pe seama bieților conducători auto.

În fiecare zi apar semne de circulație noi, fie că sunt marcaje rutiere, fie că sunt indicatoare sau restricții de circulație. Sigur, șoferii trebuie să fie atenți la toate acestea și să respecte regulile de circulație rutieră, însă, de multe ori, acestea sunt instalate nu din rațiuni de fluidizare a traficului, ci pentru a-i lua prin surprindere pe șoferi și a-i amenda, că nu degeaba stau și echipaje ale poliției de patrulare la pândă în imediata apropiere a noilor indicatoare instalate, parcare interzisă, indicații de circulație obligatorie, linii întrerupte și toate pe segmente de drum unde nu au mai existat până acum.

În ultimul an au fost create mai multe sensuri giratorii sau au fost eliminate semafoarele de la acestea, însă, în orele de vârf, chiar dacă agenții de patrulare încearcă să fluidizeze traficul, nu le reușește, iar ambuteiajele sunt la ordinea zilei.

Evidente sunt următoarele aspecte:

1. Numărul unităților de transport care circulă zilnic pe străzile Chișinăului s-a mărit considerabil;

2. Este nevoie de un nou concept de organizare a fluxului de transport;

3. Nu există (sau cel puțin nu funcționează) o coordonare între INP, Consiliul Municipal Chișinău și direcțiile abilitate ale Primăriei Capitalei pentru întreținerea, dezvoltarea drumurilor, străzilor, amplasarea noilor clădiri, a blocurilor locative, a piețelor, magazinelor mari, astfel ca să corespundă fluxului de transport care circulă spre aceste obiective, o coordonare a direcției responsabile de marcajul rutier și INP, o coordonare între Guvern și Primărie la organizarea diferitor manifestații;

4. Este extrem de necesară o centură a Chișinăului cu 4 benzi de circulație

5. Este nevoie de cel puțin un drum rapid, fără semafoare, care să străbată orașul dintr-un capăt spre altul;

6. Reamplasarea Pieței Centrale spre o periferie a orașului și asigurarea cu rute de transport spre locația nouă, din toate sectoarele;

7. Reamplasarea Gării Auto Centru spre o altă locație, eventual în preajma Gării Feroviare pentru asigurarea unei conexiuni mai bune între transporturi;

8. Organizarea unor drumuri suspendate în preajma Gării Auto Nord;

9. Organizarea unui pasaj subteran pentru mașini pe bulevardul Ștefan cel Mare, eventual doar pe sub PMAN, pentru a crea din PMAN o zonă pietonală, bună pentru manifestații, dar și Târguri de toate felurile;

10. Lărgirea mai multor străzi unde a crescut masiv circulația transportului auto.

Acestea ar fi doar o mică parte a reformelor de infrastructură și organizaționale pe care ar trebui, după părerea și observațiile mele, să le întreprindă instituțiile abilitate. Abia după aceea se poate cere și de la șoferi disciplină rutieră, dar nu penalizarea celor care încearcă să evite ambuteiajele, să găsească soluții de alternativă pentru a nu sta ore în șir în trafic.

Calvarul abia începe, revin copiii la școală și studenții la Universitate. Show must go on!

Fluxul de știri
0