Politică
Ultimele știri din politică, cele mai importante evenimente de la Președinție, Guvern și Parlament, partide politice, declarații ale politicienilor, știri pe surse, comentarii și analize

Ingrid Mocanu o provoacă pe cea mai dură femeie a regimului Băsescu

© Photo : Facebook / Ingrid MocanuIngrid Mocanu
Ingrid Mocanu - Sputnik Moldova-România
Abonare
"Ridicați-vă, cei care nu vor să fie niște șobolani", "O avea vreo legătură asta cu relaţiile lor de rudenie cu duamna?"

Emil Boc și Elena Udrea - Sputnik Moldova-România
Emil Boc și Elena Udrea - implicați în cazul Belina - Dragnea
BUCUREȘTI, 30 dec — Sputnik, Dragoș Dumitriu. "Acei șobolani care au furat. Acei șobolani care și-au plătit locurile de parlamentar. Acei șobolani care au trădat, care au plecat dintr-un partid în altul sau dintr-un județ în altul pentru a nu da socoteală în fața electoratului propriu. Acei șobolani care încearcă azi să legalizeze furtul".

Textul de mai sus aparție Andreei Paul Vass, cunoscuta economistă a guvernului Boc, una dintre cele mai penetrante prezențe mediatice ale respectivei guvernări. Apriga oșancă dorește pentru 2018 o "trezire a conștiinței", prin "unitate între cei care nu vor să fie niște șobolani". "Ridicați-vă!", spune Andreea Paul, "asta ar putea să fie MAREA UNIRE A VALORILOR în anul 2018!"

"Acei șobolani care se cred Dumnezei pentru că lor "le iese așa, cu ajutorul unor șobolani mai mici" și râd de cei care le refuză jocul murdar. Acei șobolani care ticsesc ministerele și instituțiile publice cu copiii și rudele lor fără pregătirea profesională necesară pentru că "ei pot" și "lor li se cuvine". Acei șobolani care au distrus educația și sănătatea țării. Acei șobolani care cu "n" mandate nu au cu ce da socoteală. Acei șobolani cu diplome obscure și fără școală făcută pe bune. Ei bombardează legile anti-furt".

Andreea Paul ia ca argument un interviu dat de Tudor Chirilă: "Tudor explică bine, pe înțelesul omului de rând, ce se întâmplă” — un text în stilul lui Chirilă, ironic, acuzator, incitant, dar total confuz în privința criticilor concrete.

"Auziţi şi voi: Andreea Paul duce grija hoţilor din PSD!? Zău?", contraatacă o altă doamnă care face furori pe micile ecrane, Ingrid Mocanu, doctor în drept și fost director în Ministerul Justiției. Îi recomand să o întrebe pe Prea-iubita ei Zeiţă Anticorupţie următoarele", scrie Ingrid Mocanu, provocând-o pe Andreea Paul Vass cu trei întrebări:

1. Cine este firma care a făcut evaluarea despre care eu, chipurile, nu am ştiut că n-ar fi bună (eu fiind jurist) de m-a făcut Statul Paralel suspectă? Şi să ne spună după aia şi nouă dacă are vreo legătură de rudenie conducerea firmei cu ea?

2. Dacă cumva conducerea firmei care a avizat raportul şi care este formată din EVALUATORI are vreo calitate în acel dosar? O avea vreo legătură asta cu relaţiile lor de rudenie cu doamna?

3. Ce faptă penală comit procurorii în situaţia în care pe şefii — evaluatori care au semnat rapoartele de evaluare nu îi deranjezi, iar pe unii care nu aveau nici atribuţii legale şi nici pregătire profesională îi umfli?

Cu suguranță, Andreea Paul nu va întârzia cu răspunsul. Dar, este de remarcat, că fosta consilieră de stat nu restrânge critica la PSD, ci se referă și la "opoziție.

"România este astăzi sub forfota șobolanilor din politică. (…) Acei șobolani care mustăcesc fericiți și mimează opoziția".

Libertatea față de marea șobolaniadă se câștigă prin luptă, "prin reacție fermă, prin sacrificiu personal dacă se impune, prin revoluție civică", spune Andreea Paul. "Prin unitate între cei care nu vor să fie niște șobolani". Ridicați-vă, îndeamnă în final Andreea Paul, și sper ca și ea să se ridice la nivelul de curaj pentru a răspunde întrebărilor puse de Ingrid Mocanu.

Și sper să răspundă concret, așa cum sunt și întrebările — nu cu vreun text de-al lui Tudor Chirilă.

Fluxul de știri
0