BUCUREŞTI, 23 dec — Sputnik, I. B. Fostul ofițer SRI, Daniel Dragomir, a dezvăluit că a existat un mandat de ascultare/urmărire din partea SRI pentru 80 de persoane din conducerea statului, ţinta fiind Călin Popescu Tăriceanu. Din acest dosar, s-a desprins ulterior dosarul Microsoft.
Tăriceanu a spus, în emisiunea „100 de minute", de la Antena 3, că nu a fost anunțat de mandat, iar situația reflectă existența statului paralel.
„Doresc să subliniez că nu a fost numai în precampanie, ci și în campanie. Ne putem imagina că aceste acțiuni duc la nerespectarea caracterului liber al alegerilor. Nu mai vorbim de încălcarea drepturilor și libertăților cetățenilor. Toți cei care au o preocupare pentru legile Justiției nu văd aceste grave abuzuri care s-au petrecut în România", a comentat președintele Senatului.
El a adăugat că, deşi preşedintele contestă ideea că în România ar exista un stat paralel, totuşi, „suntem în fața unei realități grave".
„Și în America, președintele Americii vorbește despre existența statului paralel. Părerea mea este că încă mai funcționează păreri mai mult sau mai puțin oculte. Serviciile au plecat din câmpul tactic, dar au rămas doi actori, președintele și Procuratura. Președintele continuă să acrediteze ideea că în România nu există un stat paralel. Suntem în fața unei realități grave", avertizează Tăriceanu.
Mandatul de ascultare/urmărire din partea SRI pentru cei 80 de demnitari a fost acordat pentru perioada 4 iulie 2014 — 6 noiembrie 2014, acesta încheindu-se la 4 zile după primul tur de scrutin al alegerilor prezidențiale din 2014.