Politică
Ultimele știri din politică, cele mai importante evenimente de la Președinție, Guvern și Parlament, partide politice, declarații ale politicienilor, știri pe surse, comentarii și analize

Tăriceanu dă o nouă lovitură - "Bănuială de rea intenție"

Abonare
"O bănuială de rea intenţie, toate temerile care la un moment dat au fost vehiculate în spaţiul public s-au dovedit neîntemeiate"

BUCUREȘTI, 22 dec — Sputnik, Dragoș Dumitriu. Călin Popescu Tăriceanu își ia în serios rolul de voce a independenței deciziei Parlamentului — și se manifestă astfel în orice situație. După ce l-a pus la punct pe președintele Iohannis a urmat la rând Departamentul de Stat, iar acum a venit rândul ambasadorilor statelor UE care s-au exprimat critic la adresa modificărilor legilor Justiției.

"Ar fi fost normal ca în prealabil ambasadorii să se informeze mai bine, eu nu am avut nicio cerere din partea vreunui ambasador de a solicita lămuriri pe legile justiţiei, pentru că le-aş fi dat cu cea mai mare plăcere şi aş fi avut toată disponibilitatea de a face o discuţie lămuritoare în acest sens", a declarat Tăriceanu dând o lecție de comportament responsabil ambasadorilor.

Cu ironie fină, președintele Senatului spune că îl bucură faptul că ambasadorii statelor UE sunt preocupaţi "în calitatea de parteneri, de prieteni ai României", de ceea ce se întâmplă în țara noastră. din România. Dar, analizând scrisoarea ambasadorilor, Tăriceanu consideră că există "două ipoteze care au stat la baza aserţiunilor făcute".

"Prima ipoteză, practic, nu vreau s-o iau în considerare, anume, hai să spunem, o bănuială de rea intenţie", spune, păstrând nota ironică, Tăriceanu, referindu-se la preluarea de către ambasadori a mesajelor străzii. "Cealaltă (ipoteză), care pare să fie rezultatul unei insuficiente cunoaşteri, unei insuficiente informări asupra problemei, adică asupra conţinutului legilor care vin să fie în aceste zile votate în Parlament şi care vizează practic chestiuni ce ţin de organizarea justiţiei".

Cu alte cuvinte, Tăriceanu le spune în față ambasadorilor UE că vorbesc fără să se informeze (suficient)… și se oferă să îi primească pentru a-i ajuta să-și definească mai clar, "care sunt preocupările, dar mai pe larg şi mai exact, nu în termeni de aserţiuni de ordin general". Iar aceasta… "de îndată ce îşi termină vacanţele de Crăciun". Ironia lui Tăriceanu este justificată de altfel de felul în care ambasadorii s-au "exprimat public".

Președintele Senatului a subliniat din nou că în modificările la legile Justiției, "nu a existat niciun fel de prevedere care să afecteze câtuşi de puţin independenţa justiţiei",

"Nu mai vorbim de lupta împotriva corupţiei, pentru că funcţionarea justiţiei nu are prevederi specifice pentru aceste chestiuni care sunt incluse, evident, în Codurile Penale, iar noi nu am discutat Codurile Penale", a spus Călin Tăriceanu.

Poate că modificările "sunt un pic prea tehnice pentru a fi înţelese de persoane fără o pregătire de specialitate", a spus Tăriceanu dar, până acum "toate temerile care la un moment dat au fost vehiculate în spaţiul public s-au dovedit neîntemeiate", a conchis președintele Senatului într-o intervenție telefonică Antena 3.

Reamintim că șapte ambasadori din țări UE acreditați la București au trimis un comunicat comun cer coaliției PSD — ALDE să evite "orice acțiune care ar putea duce la slăbirea independenței sistemului judiciar și a luptei împotriva corupției", subliniind că este imperios necesar să ceară "avizul necesar al Comisiei de la Veneția", pentru a menține astfel "independența sistemului judiciar și a păstra intact procesul de reformă în general".

Fluxul de știri
0