Societate
Știri de ultimă oră din societate, cazuri sociale, probleme, asistență socială, viața de zi cu zi, evenimente publice, culturale, viața de la țară, din cartier, prognoza meteo

Ce interese serveşte Tolo.ro în scandalul dezinfectanţilor?

© Photo : Tolo.roHexi Pharma
Hexi Pharma - Sputnik Moldova-România
Abonare
Scandalul dezinfectanţilor reizbucneşte. Tolo.ro publică dezvăluiri fără să facă referire la vreun document oficial, în timp ce ancheta este în desfăşurare.

BUCUREȘTI, 21 dec — Sputnik, Georgiana Arsene. În august 2016, realizatorul emisiunii „În gura presei", Mircea Badea, sugera că Tolontan, autorul dezvăluirilor din scandalul dezinfectanţilor ar trebui investigat de DIICOT. Sugestia venea ca urmare a datelor furnizate de Institutul Cantacuzino care a arătat, pe baza testelor efectuate, că dezinfectanţii erau diluaţi în limite legale. Tot atunci, Ministerul Sănătăţii susţinea că substanţele Hexi erau diluate şi de 2000 de ori.

„Începe „Esenţial"! Nu vreţi să rataţi ediţia asta. Informaţii exclusive despre Black Cube plus mizeriile demente şi eronate promovate de Tolontan şi acoliţii săi care ar trebui investigaţi de DIICOT exact ca ăia de la Sky News" a scris la acel moment Badea pe Facebook.

Informaţii alarmante, dar cam fără fundament…

În ultimele zile, au fost publicate alte informaţii despre Hexi Pharma şi scandalul dezinfectanţilor. Ele se regăsesc pe Tolo.ro.

În materialul de ieri, se vorbeşte despre hârtiile găsite pe biroul lui Dan Condrea de procurori. Ele sunt prezentate de jurnalişti cu precizie, parcă prea multă.  

Пожар в ночном клубе Colectiv - Sputnik Moldova-România
Societate
Mărturii șocante: Legătura dintre Hexi Pharma și Colectiv. Cum au murit tinerii

Desigur, nu e nimic rău în asta, informaţiile furnizate sunt preţioase, alarmante chiar, dar cititorul nu are ocazia să afle pe ce anume se bazează autorii articolului când fac respectivele afirmaţii.
Cu o zi înainte, Tolo.ro vorbea despre conţinutul hârtiilor de pe biroul lui Condrea, în care acesta ar fi notat instrucţiuni: „Nu plătim impozitele la HPCo!" HPCo înseamnă Hexi Pharma Co.

Mai apare indicaţia, zice Tolo.ro, de a se face o listă cu „achiziţiile câştigate, lista de spitale şi sumele". Site-ul notează şi o frază, notată, se pare, de Condrea: „Testele de eficienţă care s-au trimis pe email să fie trecute pe hârtie (inclusiv ele ineficiente) şi dovada corectării acestora".

De ce acum acest scandal, mai ales că totul pare a fi un atac la defunctul Condrea? Toate dezvăluirile prezentate nu fac decât să îl incrimineaze pe acesta.

Mai mult, Tolo.ro susţine că avocatul lui Condrea ar fi vorbit despre intenţiile suicidale ale fostului său client care i-ar fi mărturist, în 18 din cele 20 de întâlniri, că se va omorî.

Desigur, datele le pot avea de la oameni din interiorul instituţiilor abilitate cu verificarea faptelor, dar chiar şi asta ridică semne de întrebare. Un aspect care ridică suspiciuni este: de ce apar acum, la final de an, alte dezvăluiri din scandalul dezinfectanţilor? De ce se reia problema concentraţiilor? De ce nu prezintă un act oficial care să ateste valabilitatea afirmaţiilor din articole?

Informaţii grave, prezentate de Tolo.ro

Tolo.ro vorbeşte despre faptul că rezultatele testelor efectuate de Unilab, condus de directorul general Gianina Băbuţă, nu erau notate sau raportate, lucru valabil şi în cazul contaminărilor.

Specialistul laboratorului a susţinut, potrivit Tolo.ro, ca a făcut doar ce i s-a cerut. Tatiana Arabagiu, şefa laboratorului, a recunoscut, citată de site-ul menţionat, ineficienţa unora dintre aceste teste şi, mai ales, faptul că rezultatele negative nu erau înregistrate pentru că, susţine ea, aşa li se ceruse să facă. "Condrea trimitea teste experimentale. Unele ieșeau, într-adevăr, ineficiente".

Jurnaliştii care au realizat investigaţia mai susţin că Gianina Băbuţă ar fi declarat procurorilor că făceau… „experimente".

Tolo.ro se luptă cu memoria unui mort?

Primul termen în dosarul dezinfectanţilor este în data de 11 ianuarie 2018. Până atunci, în România va fi cam sezon mort, iar momentul pentru aruncarea pe piaţă a unor informaţii nu putea fi ales la întâmplare.

În aceste condiţii, nu se poate să nu apară întrebarea: Ce interese serveşte Tolo.ro?

(Vezi şi In prima linie)

Fluxul de știri
0