Societate
Știri de ultimă oră din societate, cazuri sociale, probleme, asistență socială, viața de zi cu zi, evenimente publice, culturale, viața de la țară, din cartier, prognoza meteo

Studiu alarmant: Modificările chimice în creier produse de dependența de telefon

© PixabayСмартфон
Смартфон - Sputnik Moldova-România
Abonare
Dependenţa de telefoanele inteligente produce modificări chimice în creier, ceea ce poate conduce la apariţia anumitor tulburări psihice şi mentale, arată un studiu

CHIȘINĂU, 17 dec — Sputnik. Modificările chimice care apar în creier din cauza dependenţei de telefoanele inteligente pot fi legate de dezvoltarea unor tulburări precum depresie sau anxietate la tineri, arată un studiu.

Oamenii de ştiinţa de la Universitatea Coreea din Seul au descoperit că adolescenţii care îşi folosesc obsesiv dispozitivele mobile au avut rezultate îngrijorătoare la testele pentru depistarea de tulburari mentale. Experimentul a fost realizat pentru a se constata cât de mult afectează utilizarea internetului şi telefonului mobil rutina zilnică, viața socială, productivitatea, obiceiurile de somn și sentimentele celor care le folosesc.

Cercetatorii au prezentat recent rezultatele la reuniunea anuala a Societăţii de Radiologie din America de Nord.

​Echipa a analizat nivelurile de acid gama aminobutiric (Gaba), un mesager chimic din creier care încetineşte semnalele creierului, şi de glutamat-glutamina (Glx), un neurotransmiţător care determină excitarea celulelor nervoase ale creierului.

Experimentul a implicat 38 de tineri cu o vârsta medie de 15,5 ani, dintre care jumătate au fost diagnosticați cu dependență de internet sau de telefon mobil, în timp ce un alt grup a fost format din tineri sănătoşi.

Din 19 adolescenți dependenți de telefoanele mobile, 12 au fost supuşi unei terapii comportamentale cognitive pentru tratarea dependenței, ceea ce a făcut parte din studiu.

Rezultatele au arătat că adolescenții suferind de dependență de telefoane aveau, înainte de terapie, niveluri mai mari de Gaba în partea din creier cunoscută sub numele de cortexul cingular anterior, comparativ cu grupul sănătos. Cortexul cingular anterior este regiunea care implică funcția executivă, procesul cognitiv și controlul emoțiilor.

Principalul autor al studiului, Hyung Suk Seo, profesor de neuroradiologie la Universitatea din Coreea, a spus că există o corelaţie între acest nivel ridicat şi stările de depresie și anxietate. De asemenea, studiul a constatat că dezechilibrele în nivelurile de Gaba şi Glx s-au atenuat după tratamentul cognitiv.

Echipa a constatat că adolescenţii dependenţi suferă de tulburări precum depresie, anxietate, insomnie şi impulsivitate. Cu cât este mai mare intensitatea acestor tulburări, cu atât mai gravă este dependenţa, este concluzia profesorului Seo.

Oamenii de ştiinţă mai spun că nivelurile ridicate de Gaba din creier pot fi legate de pierderea funcţiilor anumitor zone ale creierului.

S-a constatat că 46% dintre americani nu pot trăi fără telefoanele lor mobile, potrivit unui studiu realizat de Centrul de Cercetare Pew.

Cercetătorii sunt tot mai preocupaţi să analizeze nivelurile de glutamat/Gaba din cauza existenţei unei varietăți de afecțiuni neurologice, cum sunt epilepsia, Alzheimer și autismul.

Fluxul de știri
0