BUCUREȘTI, 15 dec — Sputnik. Potrivit președinției, pe agenda Consiliului European sunt subiecte privind domeniul apărării şi securităţii, dimensiunea socială a Uniunii Europene, educația și cultura, politica UE în domeniul migraţiei. Dar, de asemenea, procesul de retragere a Marii Britanii din UE, așa-numitul Brexit, este una dintre problemele cheie a discuțiilor de la Bruxelles din 14 și 15 decembrie.
Klaus Iohannis a declarat, joi, că problema cetăţenilor români din Marea Britanie „este bine rezolvată”, iar documentul Brexit satisface România.
"Eu cred că se va ajunge la un acord. (…) Este un document foarte tehnic deja şi un document care pe noi ne satisface fiindcă, de exemplu, problema cetăţenilor români care se află în Marea Britanie este bine rezolvată, sigur şi pentru ceilalţi, nu doar pentru români, şi multe alte probleme”, a spus şeful statului înainte de participarea la reuniunea Consiliului European, citat de Agerpres.