Opoziția, este convis el, ”trebuie să iasă cu un program clar, pe înțelesul oamenilor, de acțiuni pozitive”.
Șeful de stat s-a arătat ironic vizavi de unele personaje, în special Alexei Navalny, adversarul declarat al actualei puteri, care vrea să-i facă concurență la prezidențiale.
”Ați vrea ca astfel de Saakașvili să destabilizeze situația în țară? Ați vrea să trăim de la un ”maidan” la celălalt? Să avem lovituri de stat?”, a întrebat președintele Rusiei.
În opinia lui, ”majoritatea covârșitoare a cetățenilor ruși nu-și dorește așa ceva. Și nici nu va permite”.
Maidan Nezalejnosti (Piața Independenței), situată în plin centrul Kievului, a fost arena unor coicniri violente care au condus la căderea regimului Ianukovici în Ucraina. Rusia consideră aceste evenimente drept o lovitură de stat anticonstituțională.