BUCUREŞTI, 13 dec — Sputnik, I.B. Suspecta, în vârstă de 36 de ani, care a fost prinsă de poliție și este acum anchetată, ar fi încercat să ucidă în acelaşi mod o a doua tânără, care a reuşit să se salveze.
Criminala a refuzat să facă declaraţii, deşi anchetatorii au încercat să afle de la ea motivul pentru care a comis fapta oribilă. Însă a fost audiată şi mama acesteia, care a dezvăluit detalii şocante. Aceasta spune că fiica ei ar fi fost victima abuzurilor unor femei în Spania, potrivit click.ro, iar în urma acestor abuzuri, a ajuns să urască femeile. Probabil că acesta este motivul pentru care ar fi comis crima.
Suspecta, identificată după imaginile camerelor de supraveghere, urmează să fie prezentată instanței cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile, acuzațiile fiind omor și tentativă de omor.
„Femeia care a împins o tânără pe linia de metrou care a decedat în urma impactului cu trenul ar mai fi fost implicată anterior într-un incident cu o altă tânără, pe care a împins-o spre linia de metrou, însă aceasta nu a pățit nimic", a declarat purtătorul de cuvânt al Poliției Capitalei, Diana Sarca.