Societate
Știri de ultimă oră din societate, cazuri sociale, probleme, asistență socială, viața de zi cu zi, evenimente publice, culturale, viața de la țară, din cartier, prognoza meteo

Visul unei studente din Moldova, ajunsă în România: vreau un BRAND al meu

© Photo : Elena CarabetElena Carabet
Elena Carabet - Sputnik Moldova-România
Abonare
Elena Carabet are 22 de ani, vine din Republica Moldova şi studiază jurnalismul la Universitatea din Piteşti; îi place să croşeteze și spune că educaţia şi dorinţa de a evolua o definesc ca om

BUCUREȘTI, 7 dec — Sputnik. Elena Carabet a plecat de două ori de acasă și spune că iubește foarte mult România, relatează Ziarul Argeșul

Ea crede că a ajuns să studieze la Universitatea din Piteşti nu dintr-o întâmplare, ci pentru că a fost un plan de Sus, pregătit pentru ea.

"Simțeam că trebuie să ajung la studii în România, deoarece ştiam exact cum se va schimba viaţa mea. Mă refer la dezvoltarea personală, la oportunităţile care se vor ivi în drumul meu, la faptul că voi putea vorbi corect româneşte, că tare îmi este drag!", a declarat studenta.

Potrivit ei, să plece din Republica Moldova a fost cel mai uşor lucru care a implicat o schimbare majoră. Își dorea foarte mult să ajung[ în România, încât număra zilele până la plecare. Când a ajuns în Portugalia cu bursa Erasmus+ era la fel de nerăbdătoare să se avânte în această nouă experienţă, dar, spre sfârşit, tânjea tot după România.

Elena Carabet a avut mereu o admiraţie aparte pentru oamenii care pot crea lucruri manual. De asemenea, ea tricotează şi croşetează de când avea vreo 9 ani, iar asta o motivează să creeze lucruri frumoase.

"Totul vine din suflet şi din plăcere. Ideea cu gentuţele a pornit de la o poză pe care am văzut-o pe o reţea de socializare. Fără să o studiez, am zis: „Pot şi eu să fac, chiar mai bine!". Şi aşa s-a întâmplat", povestește Elena.

Elena a transformat această pasiune într-o sursă de existenţă. În plus, ea este motivat[ de feedback-ul persoanelor care-i poartă gentuţele.

Mai mult, gentuţele croșetate de Elena au ajuns chiar şi la Adela Popescu, un model în televiziune.

Cel mai important lucru pentru Elena este să lupte cu adevărat pentru visurile ei. Potrivit ei, „noi, oamenii, trebuie să evoluăm, pentru că trăim într-un secol în care evoluţia este necesară, dar şi frumoasă totodată".

Ea își ghidează viaţa după valori şi după anumite principii. Pentru ea, educaţia este primordială. Visul ei este să aibă o carieră de succes şi o familie fericită.

Solicitată de Sputnik, Elena a mai menționat că sunt 3 lucruri esențiale care o reprezintă: „educatie, evoluție și personalitate".

Elena își dorește să creeze din gentuţele ei un brand şi aşteaptă momentul potrivit să se întâmple acest lucru.

Fluxul de știri
0