BUCUREŞTI, 7 dec — Sputnik. Punctul de amendă nu se va mai majora ca o consecinţă a majorării salariului minim brut pe economie, a decis Guvernul în sedinţa de ieri.
Astfel, s-a decis stabilirea unei valori fixe a punctului-amendă contravențională privind circulația pe drumurile publice.
De la 1 ianuarie 2018, punctul-amendă se plafonează la suma de 145 lei, cât este în prezent.
Amenzile contravenționale se stabilesc în cuantumul determinat de valoarea numărului punctelor-amendă aplicate, potrivit OUG nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice.