BUCUREȘTI, 5 dec — Sputnik. Reprezentanții transportatorilor au solicitat autorizare din partea Primăriei Capitalei pentru un miting în Piața Victoriei din Capitală, relatează Agerpres.
"La aceste manifestări va participa un număr de aproximativ 5.000 de taxiuri, autobuze, autocare care aparțin patronatelor din domeniul de activitate, privind transportul de persoane în regim taxi, transporturi prin curse regulate și PFA din taximetrie. Mitingul de protest se va desfășura sub organizarea Confederației COTAR. Facem mențiunea că vor fi depuse cereri de protest la aceeași oră, în aceeași zi, în toate marile orașe", se arată în comunicat.
Reprezentanții transportatorilor sunt nemulțumiți de faptul că pirateria în transportul de persoane a devenit o activitate tolerată și nesancționată de autoritățile române.
Confederația susține că, în timp ce transportatorii prin curse regulate și taxi sunt supuși controalelor drastice din partea autorităților, clienții apelează la cursele ilegale, care sunt mai ieftine tocmai pentru că nu se plătesc taxele și impozitele prevăzute de legislația în vigoare pentru cei care fac transport de persoane în mod legal.
Reprezentanții transportatorilor nu cer să dispară concurența de pe piață, ci să se autorizeze conform legislației în vigoare. Astfel ar fi o concurență legal autorizată.
Primăria Capitalei a informat luni că primarul Gabriela Firea va promova, în următoarea ședință a Consiliului General, un proiect de hotărâre ce va stabili norme și reguli "clare" pentru toți taximetriștii din Capitală, urmând ca prin noul regulament să fie interzise toate formele de practicare a taximetriei care nu se încadrează în prevederile legislației în domeniu.
Totodată, reprezentanții Uber România au precizat că serviciile de carsharing, de taxi și transportul în comun constituie, împreună, soluții care pot duce la reducerea aglomerației, a poluării și pot rezolva problema parcărilor din București.