BUCUREȘTI, 2 dec — Sputnik. În cuvântul intitulat „Comuniune frățească și coresponsabilitate misionară”, Patriarhul Daniel a subliniat importanța menținerii unității de credință a Ortodoxiei, cultivării solidarității cu cei ce suferă și cooperării misionare practice.
Sinodul Arhieresc de la Moscova este prilejuit centenarului restabilirii Patriarhatului în Rusia, în 1917 un Sinod Local al Bisericii Ortodoxe Ruse, la care au participat 564 de ierarhi, preoți și laici au marcat acel eveniment. Primul patriarh întronizat după acest sinod a fost Mitropolitul Tihon.
„Anii care au urmat restabilirii patriarhatului au fost ani de grele încercări pentru întreaga Biserică Ortodoxă Rusă: mii de clerici și monahi au fost uciși și mii de biserici au fost închise sau demolate până la începutul celui de-al Doilea Război Mondial", a spus părintele patriarh Daniel, adăugând faptul că după acest Război „a început persecuția Bisericii și în alte țări din Europa Centrală și de Est, unde se instaurase regimul comunist ateu", potrivit basilica.ro.
În discursul său Patriarhul a atras atenția că „cei care au murit atunci pentru credință trebuie comemorați cu evlavie și respect".
Preafericirea Sa a reamintit că pentru Patriarhia Română anul 2017 reprezintă o perioadă de comemorare și recunoștință față de Patriarhul Justinian Marina, „un păstor înțelept al Bisericii Ortodoxe Române", și față de „toți cei care au suferit mărturisind credința în timpul regimului comunist ateu din România".
Dată fiind experiența tragică a popoarelor ortodoxe din Europa de Est, în timpul Sfintei Liturghii prezidate de Preafericitul Părinte Kirill la București în data de 27 octombrie 2017, au fost comemorați toți mărturisitorii și apărătorii Ortodoxiei în timpul persecuției comuniste.
Preafericitul Părinte Daniel a făcut referire la contextul actual care se diferențiază de perioada persecuției comuniste numindu-l „o perioadă de libertate de mărturisire a credinței, dar și de mare responsabilitate pastorală în fața noilor probleme ale societății contemporane".
Patriarhul României a adresat felicitări Patriarhului Kirill, ierarhilor, clericilor, monahilor și credincioșilor mireni „pentru eforturile lor de reînnoire a vieții bisericești și pentru prezența activă a Bisericii în viața societății ruse".
În contextul lumii de astăzi caracterizată de secularizare și pluralism religios, patriarhul Daniel a vorbit despre necesitatea oferirii unei priorități „menținerii unității de credință a Ortodoxiei, cultivării solidarității cu cei ce suferă și cooperării misionare practice".
Patriarhul și-a încheiat mesajul cu îndemnul de a folosi libertatea socială de astăzi „să-L iubim mai mult pe Dumnezeu și să creștem lucrarea misionară și filantropică a Bisericii în societate".La sesiunea festivă a Sinodului Arhieresc 2017 care a avut loc în Catedrala Hristos Mântuitorul sub președinția Patriarhului Kirill au fost prezenți următorii Întâistătători de Biserici Ortodoxe Autocefale:
Patriarhul Teodor al Alexandriei și al întregii Africi
Patriarhul Ioan al Antiohiei și al întregului Orient
Patriarhul Teofil al Ierusalimului și al întregii Palestine
Patriarhul Irineu al Serbiei
Patriarhul Daniel al României
Arhiepiscopul Hrisostom al Noii Justiniane și al întregului Cipru
Arhiepiscopul Anastasie al Tiranei și al întregii Albanii
Mitropolitul Sava al Varșoviei și al întregii Polonii
Mitropolitul Rastislav al Ținuturilor Cehe și al Slovaciei.
De asemenea, prezidiul i-a inclus pe Mitropolitul Tihon al Americii (OCA), Mitropolitul Teodor de Tsukuni în calitate de reprezentant al Patriarhului Ilia al Georgiei, Mitropolitul Gavriil de Loveci, reprezentantul Patriarhului Neofit al Bulgariei, Mitropolitul Onufrie al Kievului și al întregii Ucraine și Mitropolitul Daniil de Tokyo și al întregii Japonii.