Politică
Ultimele știri din politică, cele mai importante evenimente de la Președinție, Guvern și Parlament, partide politice, declarații ale politicienilor, știri pe surse, comentarii și analize

Băsescu revine cu arma sa favorită "Ticăloșia", reacția cetățenilor

© AFP 2024 / THIERRY CHARLIERTraian Băsescu
Traian Băsescu - Sputnik Moldova-România
Abonare
Traian Băsescu atacă dur, cetățenii au o reacție care îl definește pe fostul președinte, la București și la Chișinău

BUCUREȘTI, 2 dec — Sputnik, Dragoș Dumitriu. Traian Băsescu s-a dezlănțuit, conform obiceiului său, de data asta împotriva primarului general al Capitalei, Gabrielea Firea. Fostul președinte, primar general și ministru al Transporturilor, aruncă împotriva tinerei politiciene vechea sa acuză: "Ticăloșie!".

"Doamnă Primar General Gabriela Vrânceanu Firea, decizia ilegală de a organiza un târg în Piaţa Victoriei este una ticăloasă şi vreau să cred că ticăloşia nu este principala dumneavoastră coordonată în modul de a vă exercita mandatul de Primar General", scrie Traian Băsescu repetând de două ori cuvântul cheie "ticălos".

Mai mult interesat de obiectivele sale obscure de la Chișinău, mascate sub un strident mesaj unionist, Băsescu găsește timp și pentru București. Așa încât iese la rampă nu cu chestiuni constructive, ci cu acuzații și invective, un mod demagogic de a face politică — marcă personală, care i-a adus succes în trecut.

"Anulaţi imediat decizia evident ilegală şi lăsaţi cetăţenii să se manifeste, dacă vor dori să facă acest lucru, într-un spaţiu care anul acesta a devenit un loc obişnuit al protestelor paşnice", îi transmite Băsescu Gabrielei Firea printr-un mesaj pe Facebook.

Mesajul a acumulat doar câteva mii de "like", majoritatea de la membri PMP (vezi lista), probabil din cauza folosirii aceleeași placi politicianiste, dovedind nu numai lipsă de credibilitate dar și de imaginație.

De altfel, în România, Traian Băsescu este un personaj politic menținut în actualitate mai mult datorită dosarelor penale și anchetelor parlamentare care vizează controversatele sale mandate, dar și persoane apropiate și membri ai familiei sale.Traian Băsescu a fost primul lider politic care a folosit ca armă electorală dezbinarea diverselor grupurilor din societate, a adus instrumentele de forță în prim plan și le-a folosit în demersurile sale politice. Conform datelor oficiale, începând cu primul an al mandatelor sale prezidențiale, mandatele de ascultare pe "siguranță națională" s-au înzecit.

În actuala legislatură, Traian Băsescu a reușit să intre la limită în Parlament, mai cu seamă datorită voturilor primite din Basarabia — aport pe care, într-o declarație recentă, îl trecea în plan secund, stârnind revolta unor apropiați de la Chișinău.

Fluxul de știri
0