Un ager trecător prin prezent, Mirel Palada, a postat un comentariu care m-a pus pe gânduri. Îl redau integral, ca să înțelegeți de ce am stat și am resetat ideea de editorial pe tema ZN. Iată textul, cu titlul "România prosperă, furioasă și nemulțumită", preluat de pe site-ul de "contrapropagandă" gândește.org.
"România n-a fost nicicînd mai prosperă. Dincolo de tensiunile sociale, dincolo de patimile electorale, pe unde rotești ochii vezi mai multe lucruri, mai multe case, mai mulți bani. Totul realizat cu mai puțini oameni. Atenție! Vorbesc din punct de vedere absolut, al cantității de resurse disponibile, și nu relativ, nu prin comparație cu alte țări, față de care decalajul s-a păstrat, poate chiar a crescut.
România n-a fost nicicînd mai sigură din punct de vedere militar. Se împlinesc deja 10 ani de cînd sîntem sub umbrela protectoare NATO. Românii simt asta, chiar dacă la nivel difuz, mai puțin articulat.
România n-a fost nicicînd mai nemulțumită. Discrepanța dintre putirință și așteptări este atît de mare, dorința atît de puternică, frustrarea atît de intensă încît a generat un exod masiv, o pierdere de populație mai mare decît în vremea celui mai mare război recent prin care a trecut țara noastră, al doilea război mondial. 15% din întreaga populație adultă și aprox. 25% din populația activă au plecat din țară în ultimii 10 ani și e puțin probabil să se mai întoarcă.
România n-a fost nicicînd mai furioasă și mai plină de ură. Este o agresivitate și un potențial de violență cum probabil n-au mai fost din anii '30 încoace. Cele două facțiuni ireconciliabile, tefeleii și știrbii, fasciștii și comuniștii, se urăsc cu mare ură. Nu există cale de discuție. Nu există pic de empatie. Nu există pic de răbdare. Fiecare îl vrea pe celălalt aneantizat, măcar simbolic.
România e pe cale să facă 100 de ani. Îi face degeaba. Îi urîm pe cei de lîngă noi. De fapt, ne urîm pe noi înșine. Anul care vine va fi o reflecție a acestei bube lăuntrice pe care o hrănim încontinuu, ca un cancer emoțional și moral. Evenimentele Centenarului vor fi searbede, amare, superficiale și puternic contestate. Nu vom fi mulțumiți. Nu ne vom împăca, nici măcar momentan. Nu vom lua o pauză de respirație. Nu vom accepta un armistițiu. Vom continua să fim cîrcotași și grețoși și enervanți și nemulțumiți și plini de scîrbă.
Mîine e Ziua Națională a României. Nici mîine nu ne vom potoli. Va fi la fel de tensionată atmosfera. Vom fi la fel de zăticniți și de nemulțumiți și de acri și de haini. Fără milă. Fără entuziasm. Fără proiecte pozitive. Fără răbdare. Fără iertare. Sîntem creștini de 2000 de ani, de pe vremea sfîntului Andrei, a cărei zi o sărbătorim azi, și n-avem pic de suflet de creștini în noi.
La mulți ani, Românie!"
Bun, cu Mirel Palada niciodată nu poți fi sigur când e ironic sau când slalomează printre reflecții duse la limita sincerității. Probabil că nici el nu e chiar sigur, fiind un pasionat al variabilelor. În fine, cert e că textul te pune pe gânduri, e o abordare originală, o antiteză pe care mulți am vrea să o simțim… dar nu o prea credem. Adică am vrea să acceptăm cifrele bunăstării, ba chiar și siguranța "umbrelei" — dar nici nu-i dăm dreptate contestatarului și nici nu aplaudăm numărul de circ cu tigrul Europei. Hai, un pisoiaș, mai merge, încape și în apartamentul meu de bloc…
Glumesc, doar e 1 Decembrie, zi liberă. Cu alte cuvinte, Palada are și el dreptate, nemulțumirea românului e cronică de 100 de ani încoace, cu perioade acute, de exemplu astăzi. Dar, mă gândeam, admițând că există persoane care se hrănesc cu cifrele Eurostat, ce ar mai trebui spus, pe lângă ce a scris Palada? O înșiruire rapidă și de-a valma, în dezordinea supărărilor subiective, ar arăta cam așa:
România nu a fost niciodată mai puțin a românilor, nu au fost niciodată atâția români datori și România îndatorată, niciodată nu am fost implicați în atâtea conflicte militare care nu sunt ale noastre, rareori alții au decis în locul nostru, rareori am văzut zidurile pavoazate cu atât de puțină limbă română, niciodată nu a fost o asemenea promovare a inculturii și promiscuității, niciodată nu a fost un atac de asemenea anvergură la credință, tradiții și morală, poate niciodată nu a existat o promovare a spaimelor false, a cretinismelor de tip "ezo-ocult-mistic-protocronist", niciodată nu au existat atâtea arestări, condamnări, urmăriri etc. la care poporul să se bucure fățiș, niciodată românii n-au fost mai urmăriți, niciodată România nu a mai fost piață și traseu pentru droguri, ah, da, niciodată România nu a fost mai apărată… provocând Rusia cu cele peste 1000 de avioane numai în zona noastră și miile de rachete de care, sigur, ne va apăra NATO cu toată puterea magică a articolului 5, da, în fine, da, în rest suntem splendizi, wtf… cum spuneam, Mirel Palada are dreptate parțial…
În teoria "lumii civilizate", România a evoluat, de exemplu curcubeul homo strălucește pe cerul patriei noastre europene, cer luminat de perspectiva achiziționării de noi și noi avioane, rachete, ba chiar și de aducerea de arme nucleare. Ce poți să îți mai dorești, generație "Dez-vol-ta-re-Paaa-ce"?
Plus că e o lume liberă, poți înjura tot fără să te bage cineva măcar în seamă, curajoșii care pleacă în căutarea altor frontiere, unde neam de neamul lor no one has gone before, au acces la toate budele din Europa — poate dacă mai împrumutăm ceva zeci de miliarde vom avea dreptul să frecăm și podele americane, plajă în Turcia, Bulgaria, Grecia, cheltuieli culinare în Austria, curve în rest.
Anul acesta am scris despre câteva decese ale unor miliardari, care semănau a sinucideri cum semăn eu cu Donald și Melania Trump. DIICOT constată că am devenit zonă de trafic și piață de consum pentru droguri, creșterea fiind exponențală. Lumea interlopă nu mai există, s-a transferat în politică, capii ei ajung consilieri, chiar parlamentari, preiau filiale… unii ar putea spune că, iată, România centenară e o țară matură, capabilă să înțeleagă diverse ways of life.
Diplomație în genunchi, manifestări secesioniste, stat paralel, corrrruption, demonstrații, datorii, proprietate străină, MCV, amenințări externe… nici măcar calificarea la fotbal! Înainte ni se spunea celor din PRM că suntem nebuni cu naționalismul nostru, că problemele țării sunt altele. Acum, iată, dacă încerc să nu mai fiu nebun… înnebunesc!
Problema exasperantă în legătură cu Ziua Națională este că aș vrea să scriu cu mândrie despre prezent, nu numai despre trecut. Ori, ca naționalist și materialist istoric am destule motive în istorie, dar dialectica îmi pune un nod dureros în gâtul prezentului.
Așa că mi-am pus păsul pe net, laolaltă cu rugămintea "dați-mi câteva idei despre aspecte pozitive ale perioadei prin care trecem". Nu voi reproduce cele câteva zeci de răspunsuri — și așa mă cuprinde depresia… Bref, singurul filon pozitiv s-ar traduce prin "Încă rezistăm", fără legătură cu comedia nonguvernamentală omonimă.
Sincer, logic, după toate cele expuse și trăite în prezent, aș putea încheia cu concluzia că Ziua Națională este un motiv de trista constatare… dar cum să scriu așa ceva?!
Acum aproape 100 de ani, Dimitrie Gusti punea în practică una dintre cele mai importante idei de care România nu a ținut seama. S-a numit "Arhiva pentru știință și reformă socială" și a fost o revistă care a apărut din 1919 până în 1943, grupând cele mai interesante idei din politic, social, economic, administrație și alte domenii vitale.
Cele mai strălucite minți românești s-au exprimat acolo, cu idei originale dar preluând și comentând ce era mai intersant pe plan mondial. Erau păreri de varii orientări, dar punctul forte al „Arhivei" a fost chiar lipsa oricărei politizări, a oricărui subiectivism partinic. Liberali care analizau critic constructiv ideile socialiste, internaționaliști care evidențiau necesitatea națiunii în noua structură mondială… Cu alte cuvinte un falanster intelectual, asemănător cu deschiderea constructivă a anilor 1965-75.
Am citit o parte din cele circa 12.000 de pagini ale colecției. Am citit și o mică parte din explozia de cultură și înțelegere a spiritului național care s-a numit "Viața românească", revista condusă de vizionarul trădat Constantin Stere, creator al României Mari.
Mărturisesc cu toată responsabilitatea — nu am cum să mă bucur de prezentul lui 1 Decembrie 2017. Mergem pe prea multe căi greșite! Asta nu e România centenară — adică România lui Dimitrie Gusti și Constantin Stere, e coșmarul lor! O societate divizată și non-națională, a trădării și urii, a fățărniciei și slugărniciei, a imoralității, a cedării de demnitate și suveranitate — o microlume fără Dumnezeu.
Exact când scriam paragraful anterior mi-am dat seama că am găsit ceea ce căutam — motivul satisfacției. Iar acesta este chiar șocul, trezirea — așa nu se mai poate! Și de aici fluxul dorinței de a schimba ceea ce este — și ceea ce sunt — simplu martor a ceea ce am scris mai sus.
Da, mă bucur să pot spune că, începând cu acest 1 decembrie 2017 nu mai vreau să am motive să scriu despre România așa cum am scris până în această noapte care tocmai se termină, iar eu mă trezesc.
De aceea spun "La Mulți Ani, România!", cu bucurie sinceră în suflet, fiindcă mă bucur pentru viitorul de după 1 Decembrie 2017. În care sper, în care cred — și sunt convins că Mirel Palada nu va avea dreptate — România nu va fi centenară degeaba!
Dragoș Dumitriu este jurnalist și realizator TV, fost deputat naționalist și conservator în Parlamentul României, promotor al analizei sistemice.
Opinia autorului ar putea să nu coincidă neapărat cu cea a redacției Sputnik.
