BUCUREȘTI, 29 noi — Sputnik. Gheorghe Funar a făcut o sesizare la DNA de fals în înscrisuri, abuz în serviciu, trafic de influență și constituirea unui grup infracțional, potrivit Realitatea.
Gheorghe Funar îi acuză pe președinții Senatului și Camerei Deputaților de formarea unui grup infracțional care ar duce la jefuirea statului român. Acuzația este despre faptul ca prin inițiativă legislative, Casa Regală ar căpăta un alt statut juridic și ar primi în folosință pentru următorii 49 de ani Palatul Elisabeta și ar avea cheltuielile suportate de statul român, în valoare de 24 de milioane de euro anual, adică 2 milioane de euro pe lună.
"Am trimis sâmbătă (25 noiembrie) o sesizare prin mail la DNA. Am avut șansa să primesc foarte multe informații despre Casa Regală și știu exact ce spun. Eu nu i-am acuzat pe cei pomeniți, pe Dragnea și Tăriceanu, pe Margareta Duda, Radu Duda, că sunt membrii acestui grup infracțional. Eu am cerut să fie audiați ca martori", arata Funar în declarație.
Potrivit fostului primar al Clujului, cei de la DNA și românii vor afla din cele 14 pagini multe lucruri despre monarhie. Funar dorește ca să se respecte Constituția României și să nu se înființeze împotriva voinței poporului român — exprimată prin referendumurile din 1991 și 2003- când poporul a votat pentru republică și împotriva monarhiei.
Fostul politician spera ca proiectul propus de Trăriceanu și Dragnea să nu treacă.