BUCUREȘTI, 28 nov — Sputnik. "Lucrăm îndeaproape cu Turcia în această chestiune, astfel încât să le putem aduce cetățenilor turci în viitorul apropiat știrile pline de bucurie cu privire la posibilitatea de a călători în țările UE fără viză prin utilizarea pașapoartelor biometrice", a declarat Dimitris Avramopoulos, în discursul său de la cel de-al 8-lea summit al Bosforului de la Istanbul, marți, informează Hurriyet Daily News.
"În prezent, suntem în faza finală a negocierilor. Ridicarea obligativității vizelor va permite oamenilor să își mențină mai activ contactele și să-și consolideze parteneriatul", a adăugat comisarul.
Avramopoulos a spus că așteaptă cu nerăbdare vizita viitoare a președintelui turc Recep Tayyip Erdogan în Grecia. Vizita de două zile, care va avea loc în perioada 7-8 decembrie, va fi prima vizită a unui lider turc în Grecia din ultimii 65 de ani.
La începutul acestei săptămâni, Avramopoulos a declarat presei turce că are încredere în "calea europeană" a Turciei și a cerut Ankarei să "se apropie de UE și de valorile sale democratice". Oficialul a spus atunci că Ankara trebuie să "îndeplinească acum obiectivele rămase" de la așa-numita foaie de parcurs a UE privind liberalizarea vizelor.
Relațiile turco-UE au fost tulbure de la tentativa de lovitură de stat în Turcia, în iulie 2016. Luna trecuta, președintele Erdogan a anunțat că Turcia nu mai are nevoie de aderarea la UE, însă nu va fi partea care va anula discuțiile de aderare. Măsurile dure ale autorităților turce pentru a asigura securitatea după eșecul loviturii de stat au condus la critici intense din partea Bruxelles-ului și a unor state membre ale UE.