Comentariu de Valentin Gros
Departamentul de Stat al SUA a comis, luni seara, un gest fără precedent: a urecheat Parlamentul României pe motiv că vrea să adopte Legile justiției.
Americanii nu și-au mai permis niciodată să facă așa ceva cu altă țară NATO din regiune. Își imaginează cineva un astfel de tratament aplicat Poloniei conduse de partidul Lege și Justiție (chiar așa se numește partidul de guvernământ, Lege și Justiție), sau Ungariei lui Orban (Viktor, nu Ludovic)? Desigur că nu.
Dacă actul normativ aflat pe masa Parlamentului României, după ce a fost dezbătut pe toate părțile și în toate comițiile și comitetele posibile, este bun sau nu, contează mai puțin, în acest moment. Evenimentul este acela că SUA s-a comportat cu România precum un profesor de școală generală de pe vremea comunismului, care apucă elevul de ureche, îl scutură bine și îi dă ordin: "Să nu mai mesteci niciodată gumă la ora mea, nesimțitule, aruncă la coș!".
De ce a făcut asta puternica instituție americană? Câte analize, câte explicații savante curg, la televiziuni și pe Internet… dar răspunsul este foarte simplu: pentru că poate. Cu noi e posibil ceea ce nu e posibil cu ungurii sau cu polonezii.
Și asta pentru că, de 28 de ani încoace, clasa politică din România da impresia tuturor că nu are alt scop decât să intre în grațiile americanilor, să-i asigure că de-aia are România politicieni, ca să-i servească pe ei și să le ofere tot confortul.
Duminică am fost în vizită la niște prieteni, să facem un grătar. La poartă m-a întâmpinat, lătrând fioros, Kitzoo, un labrador (corcit). "Eu nu mai vreau grătar, plec, ăsta mă sfârtecă", am zis. "Intră, domnule, în curte", mi-au spus gazdele, "joacă-te cu el, să vezi că nu te mușcă".
Mi-am luat inima în dinți și am început să mă împrietenesc cu Kitzoo. În perioada asta, labradorii năpârlesc și le place să fie scărpinați. L-am scărpinat cu atâta simț de răspundere, încât a început să se țină după mine prin curte și să se frece de piciorul meu ca un motan, privindu-mă lung, de parcă îmi spunea că mai vrea o porție de "masaj". Ceea ce primea de fiecare dată.
Am zis — hai să fac o poză cu el, să pun pe Facebook. Ce să vezi, Kitzoo n-a mai fost la fel de conciliant. Oricât am încercat să-l fac să privească spre aparatul foto sau spre mine, ca să iasă poză bine, nu a fost chip. Se uita de fiecare dată în altă parte, plictisit. Semn că obținuse ce voia și nu se sinchisea să îmi întoarcă favorul.
Unii câini sunt foarte inteligenți. Ce și-o fi zis Kitzoo? "În așa hal l-am speriat pe omul ăsta, că mă scarpină ori de câte ori am chef, de frică să nu-l mușc. Nu câștig nimic dacă fac frumos la poză, ba chiar risc să pierd; poate că după ce își atinge scopul, acela de a mă pune pe Facebook, nu mă mai scarpină". Câinele s-a gândit că n-are rost să facă vreo concesie omului pe care îl dresase. Și-a permis să sfideze actul fotografierii pentru că a putut.
La fel ca și Kitzoo, Departamentul de Stat al SUA a tras România de ureche pentru că poate.
Valentin Gros este jurnalist român, specializat în domeniul economic, redactor la mai multe publicații naționale
