CHIȘINĂU, 26 nov – Sputnik. Marea actriță Stela Popescu a fost înmormântată, duminică, 26 noiembrie, la cimitirul Mănăstirii Cernica, cu onoruri militare. Marea Doamnă a teatrului românesc a fost petrecută în ultimul drum de rude, prieteni și sute de admiratori.
Doina Maximilian, fiica adoptivă a Stelei Popescu, a scris un mesaj pe coroana depusă în onoarea mamei sale.
„Îți mulțumim că exiști în viața noastră”, a scris fiica Stelei Popescu pe coroana de flori. Doinița Maximilian este fiica biologică a cumnatului renumitei artiste.
Stela Popescu este cunoscută de un public larg și în Republica Moldova. Marea actriță a murit din cauza unui accident vascular cerebral hemoragic sever incompatibil cu viața. Medici legiști au constatat că moartea vestitei actrițe a survenit în perioada 22-23 noiembrie.
Stela Popescu a fost găsită la 12 ore de la survenirea morții. Stela Popescu ar fi suferit acest accident vascular cerebral hemoragic sever cu două-trei zile înainte de survenirea morții.
Stela Popescu s-a născut la 21 decembrie 1935 într-o localitate din raionul Orhei. În anul 1940, tatăl ei considerat intelectual, deci dușman de clasă, este deportat în Siberia, iar mama se refugiază, împreună cu fiica în România, la Brașov.
Stela Popescu a susținut un șir de spectacole la Chișinău. Ultima dată, Stela Popescu a venit la Chișinău în luna decembrie, anul trecut. Alexandru Arșinel, partenerul de scenă al Stelei Popescu, a declarat că vedeta urma să mai vină la Chișinău la finele acestui an.