BUCUREŞTI, 24 nov — Sputnik, Doina Crainic. Asasinii financiari sau economici sunt profesioniști foarte bine plătiți pentru a frauda cu miliarde de dolari diferite țări din întreaga lume, direcționând bani de la Banca Mondială, de la Agenția pentru Dezvoltare Internațională a SUA (USAID) și de la alte organizații „umanitare" către marile companii și către unele familii bogate, care controlează resursele naturale ale planetei.
John Perkins a declarat, într-un interviu acordat Sputnik, că el însuși a fost un asasin financiar când a lucrat pentru o firmă internațională de consultanță din Boston, Statele Unite.
„Misiunea mea era aceea de a obţine împrumuturi de la Banca Mondială pentru guvernele țărilor în curs de dezvoltare și de a le face dependente de companiile americane. În plus, aceste credite au fost folosite pentru a determina aceste guverne să faciliteze realizarea obiectivelor politice ale SUA pe scena internațională sau pentru a realiza misiunile NSA (National Security Agency, Agenția de Securitate Națională) și CIA în aceste țări", a declarat John Perkins.
Acesta a precizat că, la început, nu și-a dat seama că angajatorul lui a lucrat pentru serviciile secrete. El susţine că NSA şi CIA se folosesc deseori de reprezentanți ai sferei economice, „aşa cum NSA a făcut cu mine".
„Cu alte cuvinte, ei angajează reprezentanți din zona afacerilor care lucrează în secret pentru agențiile de informații. Eu nu am fost niciodată plătit direct de aceste agenții, ci de angajatorul meu, în special de compania Chas T. Main, care fusese finanţată de aceste servicii secrete pentru realizarea proiectelor lor de infrastructură în țările sărace", a explicat Perkins.
Acesta a spus că, în primii ani ai activităţii sale, a crezut că slujba sa constituia o afacere bună pentru toți, inclusiv pentru țările în curs de dezvoltare, unde erau investiţi bani.
„Dar, pe măsură ce a trecut timpul, am constatat că doar anumite familii locale bogate şi companii americane, printre care şi compania mea, aveau beneficii în urma acestor investiții", a subliniat John Perkins.
Atunci când o țară, de exemplu Ecuador sau Indonezia, primea un împrumut, era obligatoriu ca banii să fie utilizați pentru infrastructura numai cu participarea companiilor americane, precum Halliburton și General Electric; de asemenea, era implicată şi oligarhia locală, dezvăluie fostul asasin economic.
„În același timp, majoritatea populației din aceste ţări rămânea săracă și extrem de săracă și a continuat să sufere, deoarece situaţia lor financiară a rămas neschimbată. Mi-au trebuit ani de zile să-mi dau seama de aceasta. În special, m-a ajutat faptul că făceam parte din Corpul de Pace al SUA. Vorbesc fluent limba spaniolă. Am mers pe străzi în multe dintre aceste țări, am vorbit cu oamenii și am constatat problemele lor", mărturiseşte Perkins.
În cartea sa, „Confesiunile unui asasin economic", se precizează că foștii lui colegi de breaslă nu erau plătiți de guvern, ceea ce ar fi putut determina tragerea la răspundere a celor vinovaţi dacă acţiunile murdare ale acestor agenți ar fi ieşit la iveală.
Potrivit autorului, ucigașii financiari joacă un joc care e vechi de când lumea, dar ale cărui consecinţe ating proporții terifiante în această eră a globalizării.
Având mustrări de conştiinţă, John Perkins a demisionat în cele din urmă în 1980, după ce a devenit conștient de rolul pe care îl avusese în manipularea economiilor globale pentru Statele Unite, precum şi în exploatarea celor deposedaţi și jefuirea planetei.