BUCUREȘTI, 24 nov — Sputnik, Dragoș Dumitriu. "Totul a început cu dezvăluirile mele despre procuroarea Alexandra Carmen Lăncrănjan — atunci am primit anumite semnale, dar eu am continuat pentru că sunt foarte multe informații", a declarat într-o intervenție telefonică în emisiunea "Dosar de politician" (B1 TV), cunoscuta jurnalistă Sorina Matei.
Despre ce fel de "semnale" este vorba? Pe scurt, "Sorina Matei acuză că se fac presiuni din "sistem" pentru ca să nu mai scrie despre procuroarea lui Dragnea și SRI", scrie B1.ro.
"De ce este atât de grav că public pe contul meu de Facebook lucruri verificabile despre această doamnă procuror, lucruri care au linkuri, au poze, au documente (…) este o problemă, constat, că scriu despre această doamnă procuror", a spus jurnalista.
De fapt, Sorina Matei a făcut un mini serial, postând date interesante — și realizând cea mai amplă documentare pe tema controversatei procuroare.
"Am primit numeroase semnale în legătură cu ceea ce scriu. Am aflat că se știe cu domnul Dumbravă, că au lucrat împreună. (…) Semnalele erau că doamna Lăncrăjan este o merituoasă și lucrează foarte bine, eu aveam alte informații, aceste informații se verifică, doamna nu are rezultate", spune Matei.
Un aspect interesant este cel legat de studiile procuroarei — mi s-a spus că la INM era foarte bună și era șefă de promoții, povestește Matei, dar "am constatat că la INM dânsa a picat foarte multe examene în ceea ce privește seminariile pe drept penal".
Dar "semnalele" s-au transformat și în articole împotriva jurnalistei, care afirmă că în spatele acestora s-ar afla înaltul ofițer SRI Dumbravă, capul de afiș al dezvăluirilor colonelului Dragomir.
"Am constatat, după ce am primit primul rând de semnale, cred că de la domnul Dumbravă, pot să și probez asta, de la dânsul au început să fie comandate articole despre mine. Au fost articole scrise despre mine și despre doamna procuror Mihaela Moraru scrise de același jurnalist care era prieten cu domnul Dumbravă, cine la Bugetul nu rețin numele, o domnișoară", a declarat Sorina Matei.
Ce va face jurnalista mai departe, va continua serialul despre procuroare și alte personaje?
"Astăzi am primit din nou niște semnale și asta vreau să spun că nu îmi e frică nici de domnul Dumbravă nici de SRI nici de nimeni în această țară și voi continua să scriu", este răspunsul ferm al Sorinei Matei.