BUCUREŞTI, 23 nov — Sputnik. În cazul în care temperaturile scad sub 7 grade, şoferii au obligaţia de a înlocui anvelopele de vară cu cele de iarnă, care au imprimate pe ele un fulg de nea sau inscripția M+S (noroi + zăpadă), potrivit patentati.it.
Perioada în care este obligatorie montarea anvelopelor de iarnă este între 15 noiembrie 2017 și 15 aprilie 2018. Însă autorităţile locale au posibilitatea de a extinde sau a reduce perioada în funcţie de frecvenţa şi intensitatea precipitaţiilor din fiecare regiune sau de tipul de drumuri.
De asemenea, este prevăzută o perioadă de toleranță de o lună, astfel că este posibil să circulați până pe 15 decembrie fără anvelope de iarnă sau până pe 15 mai cu anvelope de iarnă fără să vi se aplice sancțiuni.
Totuşi, maşina trebuie să fie dotată cu mijloace antiderapante sau anvelope de iarnă potrivite pentru conducere pe zăpadă sau pe gheață.
Dacă nu respectaţi legea şi circulaţi fără cauciucuri de iarnă, amenda care vi se aplică este de 41 de euro în localități, de 84 de euro în afara localităților, putând ajunge la 318 euro. Dacă plătiţi amenda în 5 zile, aveți dreptul la o reducere de 30%. Pe lângă amendă, vi se scad 3 puncte de pe permis şi vi se interzice folosirea maşinii până la dotarea ei cu dispozitive antiderapante.
După cum am menţionat, perioada în care se circulă cu pneuri de iarnă variază în funcţie de regiuni, după cum urmează:
— provincia Sondrio: de la 15 octombrie 2017 până la 30 aprilie 2018;
— provincia Aosta: de la 15 octombrie 2017 până la 15 aprilie 2018;
— provincia Torino: de la 1 noiembrie până la 30 aprilie;
— Regiunea Lombardia: de la 1 noiembrie 2017 până la 30 aprilie 2018;
— Regiunea Emilia Romagna: de la 1 noiembrie 2017 până la 30 aprilie 2018;
— Regiunea Calabria: de la 15 noiembrie 2017 până la 31 martie 2018;
— Regiunea Toscana: între 1 noiembrie 2017 și 30 aprilie 2018;
— Regiunea Basilicata: de la 15 noiembrie 2017 până la 31 martie 2018.