CHIȘINĂU, 23 nov — Sputnik. Guvernul intenționează să acopere peste 26% din cheltuielile Bugetului de Stat (10,8 miliarde de lei) din împrumuturi nerambursabile (2,8 miliarde de lei) și rambursabile externe (8 miliarde de lei), scrie Veaceslav Ionițăpe facebook.
El precizează că în anul ce vine vom avea nevoie de 2,4 miliarde de lei doar ca să achităm împrumuturile.
„Anul trecut am ratat 2,4 miliarde de lei granturi (împrumuturi nerambursabile — n.n.), iar anul acesta suma va fi și mai mare în condițiile când atragerea de granturi se va realiza la maximum 20% din cât a fost planificat", scrie Ioniță.
Astfel, potrivit lui, dacă situația nu se schimbă radical, riscăm să avem o gaură de cel puțin 2,2 miliarde de lei doar de la capitilul împrumuturi nerambursabile. Situația este cu atât mai gravă, cu cât intrăm într-un an electoral.
Și chiar dacă „Guvernul și-a lăsat o portiță de salvare, prin posibile încasări suplimentare de TVA și accize, aceste supra-venituri nu vor acoperi deficitul de resurse externe neatrase", mai observă Ioniță.
„Fără suportul partenerilor externi va fi practic imposibil de executat Bugetul la parametrii planificați", este concluzia finală și deloc optimistă a expertului.