Victor Ponta, băgat în corzi de o ziaristă: "Vă e frică de pușcărie, dle Ponta?"

© Facebook / Mihaela BirzilaMihaela Birzila
Mihaela Birzila - Sputnik Moldova-România
Abonare
Fostul premier, pus în dificultate și scos din postura de acuzator în cea de parte activă a situațiilor pe care le reclamă

BUCUREȘTI, 19 nov — Sputnik, Dragoș Dumitriu. Fostul premier Victor Ponta a fost invitat acum câteva ore la "News Magazine", unde a venit pregătit cu noi precizări și chiar acuzații la adresa lui Liviu Dragnea.

"Acum e un luptător cu statul paralel — dar dacă SRI, Kovesi sunt statul paralel, domnul Dragnea era o parte", a declarat Ponta. "O dată e cu fanarioții, o dată e cu poporul, cine e Dragnea — Iancu Jianu haiducul sau Zapciul?", întreabă Ponta.

Dar, surpriză pemtru fostul premier — realizatoarea Mihaela Bîrzilă nu s-a mulțumit cu un rol pasiv, ci a reacționat rapid la afirmațiile lui Ponta.

"Dummeavoastră ați participat la tăierea porcului, ce ați căutat acolo?" întreabă ziarista. De ce ați participat la întânire, nu vi se părea nepotrivit?

„Nu, pentru că am fost invitat invitat de o rudă", răspunde după câteva clipe Ponta. "Gazdele făceau invitațiile. În cazul meu, George Maior, cu care sunt și rudă".

Nu vă deranja că participa la "tăierea porcului" și procurorul general?, întreabă din nou, incisiv, Mihaela Bîrzilă.

Marian Vanghelie - Sputnik Moldova-România
Vanghelie l-a făcut praf pe Victor Ponta - arestări și perversiuni!

"Pentru mine nu era nepotrivit, pentru doamna (Kovesi — n.r.) da", răspunde zâmbind încurcat Ponta. "Dincolo de faptul că pot fi acuzații întemeiate sau neîntemeiate, în cazul meu au fost neîntemeiate, dar am spus că PSD nu trebuie să mă apere pe mine de lucruri care mă privesc numai pe mine" a revenit Ponta, vădit pus în dificultate de întrebările precise despre controversata întâlnire din locația SRI.

Domnule Ponta, ați făcut și fotografii, aveți "selfie"-uri și fotografii cu Dragnea la acele întâniri private, a întrebat din nou punctual Mihaela Bîrzilă.

Sigur că da, a răspuns mecanic Ponta. "Păi de ce nu ni le arătați și nouă", a replicat ziarista.

"Mai sunt persoane publice care au particip la aceste întâniri", a răspuns zâmbind nesigur Ponta.

"De ce nu le dați în vileag", a insistat Bîrzilă. "Pentru că nu au negat că s-au întânit. că nu se cunosc", a replicat Ponta. "N-aș fi comentat, dar când a zis că nu s-au întâlnit, a trebuit să reacționez. Problema este ce se întâmplă cu România în tot acest timp" a continuat Ponta, încercând să schimbe subiectul.

Fostul premier a încercat să discute de firma TelDrum, despre care a spus că… nu știe nimic!

"Nu știu de activitatea Tel Drum, am zis și la DNA. După ce va studia dosarul Tel Drum, dacă nu este ticălos, (Dragnea, n.red) va trebui să îmi ceară scuze și mie și lui Grindeanu și lui Teodorovici", referindu-se la acuzațiile de turnătorie care i s-au adus.

Dumneavoastră sunteți convins că Liviu Dragnea a comis acele fapte?— l-a întrebat direct Mihaela Bîrzilă. Moment de fâstâceală maximă și… "Nu sunt convins, știu doar ce am spus ca martor".

Dragnea încearcă să negocieze cu Laura Codruța Kovesi închiderea dosarului, a schimbat din nou Pota firul discuției.

A urmat momentul de maximă tensiune al emisunii: "Vă e frică de pușcărie, domnule Ponta?", a întrebat brusc realizatoarea TV. "Câte dosare mai aveți", a completat după o scurtă pauză, aruncându-i un colac de salvare invitatului rămas perplex.

"Păi mai am (…)" a continuat Ponta cu o interesantă înșiruire, întrerupt din nou de ziaristă. "Despre relația cu Sebastian Ghiță, ce ne puteți spune, ce mai știți de el?". "Acum mă uit la Antena 3 și mai aflu câte ceva — nu am vorbit cu el" a afirmat Ponta, vădit băgat în corzi.

O emisiune din care abilul politician a ieșit șifonat, pentru că excelenta ziaristă a reușit să-l scoată din rolul pe care îl dorea, acela de acuzator și personaj justițiar — și să-l readucă în postura de parte activă a situațiilor pe care le reclamă.

Fluxul de știri
0