Lângă ea se afla o fetiţă de trei ani. Copilul a fost singura persoană care a supraviețuit după ce avionul a cazut de la 600 metri în timpul aterizării. După câte se pare, a rămas în viaţă datorită gestului profesoarei.
„A acoperit fetiţa cu corpul ei. Așa a fost găsită, cu corpul ei acoperind copilul. Nu putea proceda în alt mod, în acea situație. Chiar dacă ştia că avionul se prăbuşeşte, scopul ei a fost să salveze copilul. Vreau să fie premiată postum", a declarat directorul școlii, Nina Pakhomova, pentru Ruptly, abia putând să-şi reţină lacrimile.
Fetiţa care a supravieţuit, Zhasmina Leontyeva, se află în prezent în spital în capitala regională, Khabarovsk. Doctorii spun că starea ei este stabilă și urmează să treacă printr-o intervenție chirurgicală.
Agenţia Ruptly a reuşit să vorbească cu bunica ei Elena, care stă la spital cu ea.
„Noaptea m-a întrebat: «Unde sunt toți?» «Au plecat acasă», i-am spus", a povestit ea.