CHIȘINĂU, 14 nov — Sputnik. În anul 2018, Congresul Mondial al Familiilor se va desfășura la Chișinău. Anunțul a fost făcut de președintele Republicii Moldova, Igor Dodon, în cadrul întrevederii cu președintele Fundației Internaționale pentru Unitatea Popoarelor Ortodoxe, Valeri Alexeiev.
”M-am întâlnit cu președintele Fundației Internaționale pentru Unitatea Popoarelor Ortodoxe, Valeri Alexeiev, cu care am discutat despre protejarea familiei tradiționale și a valorilor creștine. I-am povestit despre inițiativa privind desfășurarea Congresului Mondial al Familiilor, care va avea loc anul viitor, la Chișinău, la cvare vor participa reprezentanți din aproximativ 80 de state”, a scris Dodon pe pagina sa de Facebook.
Congresul Mondial al Familiilor este cea mai reprezentativă reuniune internaţională a apărătorilor familiei tradiționale şi a dreptului la viaţă la care participă reprezentanți din 85 de ţări ale lumii. Congresul Mondial al Familiilor întruneşte sute de organizaţii, zeci de mii de activişti şi milioane de adepţi de pe toate continentele. În anul 2015, Congresul Mondial al Familiilor şi-a ţinut lucrările la Salt-Lake City (SUA), în 2016 — la Tbilisi, în anul 2017 — la Budapesta, iar în anul 2018 urmează să se desfăşoare la Chişinău.