BUCUREȘTI, 9 nov — Sputnik, Dragoș Dumitriu. Ajuns în onoranta poziție de parlamentar, jurnalistul Robert Turcescu s-a manifestat într-un mod cu totul deplasat — și într-un moment cu totul nepotrivit. "Ar putea fi ultimele ceasuri din viața Regelui Mihai", a anunțat un consilier al Casei Regale.
Imitându-l pe șeful său de partid, Traian Băsescu, Turcescu preia atacul suburban la adresa Casei Regale, chiar în momentele în care M.S. Regele Mihai, personalitate a istoriei noastre, se află pe patul de suferință. Iată un model de exprimare de om cu pretenții… nejustificate de educație, după cum se vede.
"Am avut ocazia de a-l întâlni de-a lungul anilor și pe Regele Mihai — de obicei, era acompaniat de Duda și de Margareta", se exprimă fără pic de respect Turcescu. "Bietul de el părea de-a dreptul stânjenit ca ni-i va lăsa pe cap. Ce s-a întâmplat azi cu bătaia dintre Principele Nicolae și infirmierele care-l veghează pe fostul Suveran mă face să cred că Regele știa că pe Duda și pe Margareta atât îi duce mintea…"
Turcescu ignoră nu numai orice adresare politicoasă, firească pentru un parlamentar care respectă instituția în care a ajuns, dar nu ia în seamă nici datele incidentului — în opinia auto-denunțatului "acoperit", vinovată fiind ASR principesa Margareta și principele Radu.
Așa că Turcescu se repede cu atacuri murdare la adresa celor doi înalți reprezentanți ai Casei Regale, iar brunetul din mahalaua Piteștiului pare că se bate pe burtă cu membrii Casei Regale.
"Nu mă miră ce se întâmplă acum în Casa Regală. L-am cunoscut pe Duda, am întâlnit-o și pe Margareta, am făcut câteva emisiuni cu actorașul devenit principe consort. De fiecare data mi s-au părut niște personaje de plastic, Duda era absolut penibil în încercarea lui disperată de a-și face cu orice preț transfuzii cu sânge albastru. Părea mai degrabă un soldățel de plumb, un fătălău bântuind țeapăn pe culoarele Palatului Elisabeta, neștiind ce sa facă ba cu mâinile, ba cu picioarele. Margareta, pe vremea aceea era plinuță bine, se chinuia să încapă în fotolii, zâmbea șters și fals, se opintea să priceapă dialogurile în limba română".
Așa cum scriam, o mostră de comportament specific pentru Traian Băsescu, pe care fostul realizator TV, îl copiază în mod penibil și dezonorant. "Ideea de Casă Regală a României pentru mine a devenit doar o filă de istorie și un capitol încheiat", afirmă Turcescu. Se pare că nu, dovadă fiind atitudinea manipulatoare și partizană de acum. Cel mai probabil, atitudinea dezonorantă a lui Turcescu are legătură cu buna relaționare a Casei Regale cu Călin Tăriceanu și chiar cu republicanul Liviu Dragnea.
Dar să continuăm incursiunea în penibil a emulului lui Traian Băsescu. Desigur, nu e vorba de retrocedările penale de care se face vinovat sistemul creat în perioada mandatelor modelului lui Turcescu, ci o viziune apropiată, ca mentalitate și exprimare, trolilor de pe Facebook,
"Luau tot ce apucau, revendicau în neștire proprietăți pe care susțineau că le-au avut cândva, dar în multe cazuri nici vorbă de așa ceva", afirmă Turcescu despre respectivii membri ai Casei Regale, fără a oferi vreun exemplu concret. "Erau însă veșnic înconjurați de avocați".
Pare ridicol să auzi așa ceva și din partea unui jurnalist, dar mai ales din partea unui politician din barca lui Băsescu &Co. În fine, Turcescu se mai răfuiește în stilul care îi e propriu — țigănia — cu principele Radu.
"Am renunțat să mai răspund la invitațiile pe care Duda mi le făcea periodic la Palatul Elisabeta", scrie, plin de importanță specifică, Turcescu. "Mi-era lehamite să-l mai ascult, mi-era silă să-l mai văd chinuindu-se să pară nobil sau preocupat de soarta țării".
Puteți citi această atac pe pagina de Facebook a lui Turcescu. se va spune probabil că "Moscova susține monarhia" — nici vorbă, e pur și simplu un apel la decență, la bun simț și educație. În ciuda criticilor pe care le-am adus în timp lui Călin Tăriceanu, Ludovic Orban, Klaus Iohannis, Kelemen Hunor și Liviu Dragnea, este de apreciat felul decent în care se manifestă toți atunci când vine vorba de personalități cu valoare de simbol pentru România.
Ori, dacă s-a cerut sancționarea lui Șerban Nicolae pentru o opinie tehnică și istorică exprimată în Comisia Juridică, cu atât mai mult ar fi normală sancționarea deputatului Robert Turcescu pentru acest atac suburban care înjosește cea mai importantă instituție a statului, Parlamentul.