BUCUREŞTI, 3 nov — Sputnik. Exporturile de grâu din Rusia au crescut cu 23%, ajungând la 10,6 milioane de tone, vânzările totale de cereale crescând cu 28,4%, reprezentând 16,9 milioane de tone, potrivit rt.com.
Russia is due to reap an all-time high grain harvest this year https://t.co/hHoZzDKTdf pic.twitter.com/sZvUwq5E5J
— RT (@RT_com) 17 октября 2017 г.
„În acest an, Rusia va livra pe piețele externe cantități mari de cereale. În special, exporturile de grâu pot ajunge la 32 de milioane de tone", a declarat pentru ziarul Izvestia Aleksandr Korbut, vicepreședintele Uniunii cerealiere din Rusia.
Anul trecut, Rusia a exportat 27,1 milioane de tone de grâu. În 2016, fermierii ruși au avut cea mai mare recoltă din ultimii aproape 40 de ani.
Calitatea grâului rusesc a crescut semnificativ datorită vremii mai bune, a adăugat Korbut.
Rusia intenționează să recolteze aproximativ 130 de milioane de tone de cereale în sezonul curent, aproape 45 de milioane de tone urmând să fie vândute în străinătate, potrivit ministerului. Exporturile de orz s-au dublat față de anul trecut, ajungând la 2,52 milioane de tone, în timp ce vânzările de porumb au crescut cu 19,5%, ajungând până la 1,23 milioane de tone.
La începutul acestui an, ministrul Agriculturii, Aleksandr Tkachev, a declarat că producţia-record preconizată pentru anul 2017 va duce la creşterea exporturilor de cereale din Rusia și va ajuta țara să devină lider mondial în acest domeniu.
Ministrul a subliniat importanța extinderii ponderii sectorului agroindustrial în economia Rusiei. În prezent, producția lui reprezintă doar 4% din PIB-ul țării.