BUCUREȘTI, 3 nov — Sputnik. În lume se confruntă două grupări: Soros și cei din jurul său și cei care i se opun, a declarat Elena Udrea în cadrul audierilor comisiei parlamentare de anchetă privind alegerile prezidenţiale din 2009, care s-a reunit joi.
"Eu sunt adepta teoriei conform căreia în lume, în momentul acesta, se luptă două forţe: Soros şi cei din jurul lui şi cei care se opun acestuia şi care sunt destul de puţini. N-am crezut şi, până nu de curând, eram dintre cei care spuneau: nici într-un caz, în România nu există decât statul nostru paralel intern pe care l-a construit Coldea. Am avut o părere, totuşi, exagerat de bună despre el, nu că n-ar fi fost un om care ar fi reuşit să pună în practică un plan complex şi chiar diabolic, dar nu a fost creaţia lui", a declarat Elena Udrea în fața deputaților din comisia de anchetă.
Potrivit acestea, așa-numitul stat paralel din România a fost creat cu ajutorul CIA, de foștii directori ai Serviciului Român de Informații, George Maior și Florian Coldea.
Udrea a afirmat că "începutul creării statului paralel a fost în 2009, planul fiind gândit în afara ţării".
"2009 a fost începutul creării statului paralel. Apogeul a fost 2014-2015, apoi puterea lui a scăzut. Statul paralel funcţioneză şi azi, are o influenţă importantă în justiţie, în conducerea instituţiilor statului, ţine sub control clasa politică, Parlamentul, partidele politice prin lideri", a susținut Udrea.
Aceasta a făcut o paralelă între procesele politice din România și SUA, evocând un plan susținut de serviciile americane.
"Cred că are legătură cu ce vedem că se întâmplă acum în America şi este un plan care, în ceea ce ne priveşte pe noi, a fost influenţat şi implementat cu ajutorul partenerilor din CIA ai conducerii SRI, relaţiilor pe care le aveau domnul Coldea, domnul Maior în Statele Unite. A fost un plan care în România a funcţionat, care s-a încercat a fi impus şi în alte ţări. A mai prins şi în altă parte dar la noi cel puţin este de mare succes, probabil având în vedere modelul nostru cultural şi comportamental", a declarat Udrea.