Marile schimbări în politica internațională au dat naștere unui nou val de teorii conspirologice despre „guvernarea mondială", „complotul masonilor" și alte speculații și prejudecăți care se bucură de mare succes printre persoanele cu predispoziție romantică și mistică.
Însă rar ne aducem aminte de masonii adevărați care au avut o legătură nemijlocită cu Moldova, deși acest lucru este parte din trecutul nostru.
Nu ne vom aprofunda în chestiunile cu privire la masoni, cine sunt aceștia, de unde provin și ce doresc, ci doar vom aborda un șir de personalități cunoscute sau nu prea, care au făcut parte din organizațiile numite loje masonice. Și, deoarece spectrul este destul de larg, vom atinge în continuare numai o singură regiune și perioadă: Basarabia de la începutul secolului XIX.
Ovidiu
Pentru început vom vorbi despre ceea ce cunoaște toată lumea, despre cel care este „al nostru, al tuturora". Viața lui Aleksandr Sergheevici Pușkin și istoria masoneriei basarabene s-au suprapus, s-au întrepătruns, constituind o platformă comună a trecutului acestei regiuni. Aflându-se în exil în sudul Imperiului Rus, Pușkin a devenit membru al lojei masonice „Ovidiu-25". Poetul acceptase cu plăcere propunerea de aderare, cu atât mai mult că inițiativa venea din partea protectorului său din acea perioadă. Este vorba de guvernatorul Basarabiei, Ivan Nikitici Inzov, membru și el al lojei „Ovidiu-25".
Loja a fost denumită în cinstea poetului Romei Antice care fusese surghiunit pe meleagurile noastre, la Marea Neagră. Iar cifra 25 este numărul de ordine. Pregătirile pentru inaugurarea organizației masonice la Chișinău au început în primăvara anului 1821 sub auspiciile Marii loji „Astrei" din Petersburg.
Taina averii lojei
Loja „Ovidiu-25" a fost deschisă oficial la 7 iulie 1821, avându-l în frunte pe general-maiorul Pavel Pușcin. Însă mai mulți conducători ai lojei „Astrei" manifestau o atitudine sceptică față de deschiderea lojei la Chișinău, astfel încât „Ovidiu-25" a fost înregistrată abia la 7 octombrie 1821. Pușkin a devenit membru al lojei în luna mai 1821 și, potrivit unor surse, a jucat un rol destul de important în activitatea acesteia.
Adevărul este că loja „Ovidiu-25", ca și întreaga masonerie oficială din Rusia, nu mai avea să existe decât un singur an: până la apariția decretului țarului „cu privire la interzicerea lojelor masonice și a oricăror societăți secrete". Ruslan Șevcenko, istoricul moldovean care a scris despre masonerie, spune că totul a pornit de la indicațiile primite de Inzov de la Petersburg: să se afle dacă există loje masonice la Chișinău și Ismail. Inzov, el însuși mason, a raportat că astfel de organizații nu există în teritoriul pe care îl administrează. Însă cei din capitala de pe Neva nu l-au crezut.
Există mărturii că, atunci când în Basarabia a fost efectuat un control din Petersburg, președintele lojei „Ovidiu-25", Pavel Pușcin, a ascuns bunurile organizației în casa sa, iar ulterior le-a predat lui Pușkin. Acesta le-a luat cu el la Mihailovskoe. Însă nici până în prezent nu se cunoaște soarta lor. A urmat decretul țarului și loja a fost închisă.
Subsolul unei case misterioase
Proprietarul casei în al cărei subsol se adunau membrii lojei se numea Mihalache Cațica, un grec de viță nobilă, care trecuse cu traiul în Moldova în anul 1804. În acea perioadă, Cațica era vistier. În 1826, fiind avansat până în gradul de căpitan de coastă, s-a retras din serviciu. Nimeni nu știe cu certitudine dacă a fost membru al lojei, însă nu este exclus că el nu punea pe gratis subsolul casei sale la dispoziția fraților-zidari, ci încasa bani buni pentru arendă.
Apropo, această clădire s-a păstrat și chiar a fost de curând restaurată. În fața casei este un scuar mic în centrul căruia se înalță bustul decembristului Orlov.
Până în zilele noastre a ajuns o istorie legată de masoni și subsolul casei Cațica. Ritualul inițierii în loja masonică includea (și include până în prezent) simularea morții neofitului. În cadrul lojei „Ovidiu-25" anume acest subsol juca rolul de „loc al neființei", având intrarea direct din stradă, unde a și rămas până astăzi. Cel care urma să fie inițiat era introdus în subsol prin casă, cu ochii și mâinile legate.
Un cunoscut de-al lui Pușkin din perioada aflării sale în Basarabia, Ivan Liprandi, spion militar și agent al poliției secrete, scria că se luase decizia de a-l primi în loja „Ovidiu-25" pe arhimandritul bulgar Efrem. Și iată că sfinția sa, care cu puțin timp în urmă ajunsese la casa lui Cațica, este scos pe ușă legat la ochi și la mâini și condus în subsol. Casa fiind separată de mica piațetă doar de un gard, mulțimea adunată ziua în amiaza mare (majoritatea bulgari locali și eteriști fugiți din România) și-a recunoscut parohul. Până să-și vină ei în fire, ușa subsolului deja se închidea în urma preotului și a celor doi masoni care-l însoțeau! Amintindu-și de zvonurile care circulau prin târg precum că în acea casă se petrece „judecata diavolului", oamenii au dat năvală să-l elibereze pe arhimandrit, au spart ușa și l-au scos afară pe slujitorul Domnului. Totodată, fiecare eliberator se arunca în genunchi în fața preotului pentru a-i cere iertare, deoarece toți erau credincioși. Spre seară, în aceeași zi, tot orașul știa deja de cele întâmplate…
Conducătorul lojei și alții
General-maiorul Pavel Sergheievici Pușcin, unul dintre fondatorii lojei „Ovidiu-25", participase la războiul pentru apărarea Patriei din 1812 și la campania din Europa, fiind decorat cu mai multe ordine. În perioada care a urmat după învingerea lui Napoleon, Pușcin era bine văzut de către Pavel Kiselev, viitorul autor al primelor Constituții ale Moldovei și Valahiei, și care pe atunci încă nu era general, ci Șef al Atatului Major al Armatei a Doua. Mai târziu, deja după destrămarea lojei de la Chișinău, Kiselev a participat la înăbușirea răscoalei din Polonia.
Reieșind din lista membrilor lojei „Ovidiu-25" publicată întro lucrare a istoricului Stanislav Țerna, funcția lui Pușcin se numea în franceză „venerable", adică „venerabil" (conducător).
Această listă a primilor membri ai organizației datează din 10 octombrie 1821, fiind trimisă la Sankt-Petersburg, în Marea lojă „Astrei". Conform documentului, al doilea ca cin (surveillant) și prim-supraveghetor era baronul Carl Chambonot, fost ofițer al armatei franceze. Al doilea supraveghetor era naturalistul elvețian Louis-Vincent Tardent care ulterior a înființat colonia Șabo (Schabo).
Scriitorul Ivan Brankovici era numit orator, iar avocatul Piotr Fleristal era secretarul lojei. Casierul (aumonier) organizației era general-maiorul Serghei Tucikov care a pus temelia orașului Tucikov (până la acel moment și în prezent — Ismail). Doctorul în medicină Rafael Ghirleanda era maestru de ceremonii (maitre des cérémonies).
Printre ceilalți membri ai lojei erau maiorul Mihail Maksimovici; fostul colonel Louis Tresca, emigrant spaniol; boierul Manuel Bernardo; locotenent-colonelul, viitorul comandant al cetății Akkerman, Pert Curteau; negustorul Matfei Dragușevici și locotenent-colonelul armatei ruse Iakov Barozzi. Aproape fiecare dintre ei merită o descriere aparte, cel puțin cu referire la perioada basarabeană a vieții lor. Însă nu toate datele sunt exacte, iar uneori, cu regret, ele în general lipsesc.
Dar ce semnifică o numire în funcție în loja „Ovidiu-25"? Cei care cunosc măcar superficial istoria masoneriei știu prea bine că în fiecare lojă există așa-numitele grade de inițiere. Probabil că în lista trimisă la Petersburg fondatorii lojei „Ovidiu-25" au menționat doar funcțiile „administrative", iar cât despre gradele lor de inițiere, ei au preferat să nu le divulge nici chiar confraților mai mari.
Deși, dacă e să dăm crezare diferitelor informații despre francmasoni, gradul de inițiere al unui confrate nu era divulgat niciodată prin intermediul corespondenței. Cu atât mai mult că oricare membru al organizașiei putea atinge ulterior un grad mai înalt, și nu doar unul.
Cei inițiați vor înțelege că nu înzadar până în prezent masonii din diferite colțuri ale lumii află de gradul de inițiere al unuia sau al altuia prin intermediul unor fraze și strângeri de mână codificate. Nu întâmplător cneazul Piotr Veazemski, scriitor, istoric și prieten al lui Aleksandr Pușkin, la moartea acestuia, i-a pus în sicriu alba mănușă masonică.
Articolul a fost scris din surse libere.
