CHIȘINĂU, 31 oct – Sputnik. Curtea Constituțională (CC) din Republica Moldova se va pronunța marți, 31 octombrie, asupra inițiativei legislative semnată de un grup de 35 de deputați cu privire la decretarea limbii române ca limbă de stat în Republica Moldova.
Sesizarea a fost depusă la Curtea Constituțională pe 13 octombrie 2017.
Printre argumentele aleșilor poporului se numără prevederile Declarației de Independență, care face referire la legile și hotărârile Parlamentului privind decretarea limbii române ca limbă de stat. De asemenea, autorii inițiativei vor ca prin această modificare să fie înlăturate confuziile privind limba oficială a statului Republica Moldova.
CC este autoritatea care se pronunță asupra inițiativelor de revizuire a Constituției. Ședințele prin care Curtea se pronunță asupra interpretării Constituției și inițiativelor de modificare a Constituției au loc fără participarea părților, dacă Curtea nu decide altfel. Ulterior, Parlamentul este în drept să adopte o lege cu privire la modificarea Constituţiei după cel puţin 6 luni de la data prezentării iniţiativei corespunzătoare. Legea se adoptă cu votul a două treimi din deputaţi.
Curtea se va întruni în ședință începând cu ora 11.00. Sesizarea a fost semnată de deputații PLDM, PL și o parte din deputații PDM.