Nimic altceva decât campanie electorală. Iată de ce.
În primul rând. Negocierile Brexit sunt purtate între două părţi, Uniunea Europeană, pe de o parte, şi Marea Britanie, pe de altă parte. Forţa UE în negocieri rezidă în unitatea tuturor celorlalte 27 de ţări membre. Vocile singulare, precum cea a României, pur şi simplu nu sunt luate în considerare de Regatul Unit, care, în primul rând îşi apără propriile interese, în special relaţiile economice postBrexit cu cele mai puternice economii ale UE. Unde este România la acest capitol?
În al doilea rând. În UK locuiesc, muncesc circa 3 milioane de cetăţeni europeni, iar comunitatea românească este nici pe departe prima. Motiv pentru care, administraţia Marii Britanii nu se va lăsa presată doar de o ţară care are doar 10 la sută din totalul migranţilor pe teritoriul său, reuşind, în caz de necesitate, să îi înlocuiască pe aceşti muncitori.
Sigur, nu este de negat campania de informare iniţiată de Ministerul de Externe de la Bucureşti şi acele eforturi pe care le fac diplomaţii români în cadrul comunitar, pentru protejarea intereselor diasporei. Astfel, pentru a veni în sprijinul românilor din Marea Britanie, MAE a lansat și un clip informativ. Potrivit clipului, în Marea Britanie trăiesc 328.000 de cetățeni români.
"Sunt unul dintre acei români care au trăit mai mulți ani peste hotare și în calitatea mea de ministru delegat pentru Afaceri Europene consider important ca vocea românilor care trăiesc în Marea Britanie să fie auzită la București", spune Negrescu, în clip.
Aşa cum spuneam, vocea singulară a românilor din Regatul Unit, puţin ce contează în cadrul larg al negocierilor, interesele sunt mult mai mari. Însă anume implicarea ministrului delegat pentru Afaceri Externe în această campanie, prin exemplul propriu de a fi trăit printre muncitorii migranţi şi acum, de a-i lua în seamă, a a le asculta doleanţele, miroase acut a campanie electorală crasă, fapt demonstrat şi de textul ministrului.
"Urmărim cu prioritate asigurarea protejării drepturilor cetățenilor europeni care locuiesc, lucrează sau studiază în Regatul Unit, precum și ale membrilor familiilor acestora. Dorim să îi asigurăm pe toți cetățenii români aflați în Marea Britanie și pe cei care sunt interesați de subiect că statul român este în prezent pregătit pentru a face față oricăror situații generate de Brexit", a declarat Victor Negrescu, citat în comunicatul remis presei de MAE.
Urmărind multitudinea de ştiri de pe urma negocierilor dintre UE şi Marea Britanie, nenumăratele declaraţii ale demnitarilor din ambele părţi ale aşa-numitor "baricade", ne dăm bine seama că Regatul Unit are nevoie de muncitori străini, în special est-europeni, mai puţin plătiţi decât băştinaşii, are necoie şi de asigurări ale drepturilor britanicilor în ţările UE, dar şi de continuarea relaţiilor economice cu ţările comunitare. Iată de ce această ţară nu îşi va permite să ia decizii radicale, care să pună în pericol cooperarea ei la nivel european. Prin urmare, muncitorii migranţi pot lucra liniştit acolo unde sunt, fără a-şi face griji de viitorul lor statut în Marea Britanie.
Notă: Victor Negrescu (n. 17 august 1985) este om politic român, membru al Partidului Social Democrat, cel mai tânăr europarlamentar român, ales în Parlamentul European în luna mai 2014. Din 29 iunie 2017, este Ministru delegat pentru Afaceri Europene în Guvernul României. În anul 2015, a fost ales vicepreşedinte al Partidului Social Democrat cu 3162 de voturi. El a devenit astfel cel mai tânăr vicepreşedinte al principalei formaţiuni politice de stânga din România.