BUCUREȘTI, 27 oct — Sputnik, Dragoș Dumitriu. Cenzura și atacurile recente la care a fost supusă agenția Sputnik — din partea unor agenții române și a unor posturi de televiziune — face parte dintr-un atac general împotriva mass media, dar și a persoanelor, care publică știri alternative — deci care nu fac parte din așa numitul "main stream".
Respectivelor mass media și persoane le-a fost blocat accesul pe diverse canale și prin diverse mijloace: de la blocarea posibilității de distribuire a știrilor pe Facebook și Twetter, la blocarea unor conturi sau chiar la desființarea acestora.
Mai mult, Twitter a luat măsura incredibilă a opririi difuzării conținuturilor sponsorizate de Russia Today și Sputnik "ca urmare a suspiciunilor privind ingerința Rusiei în campania prezidențială americană", după cum transmite AFP.
"Decizia a fost luată pe baza evaluării retrospective pe care am făcut-o despre alegerile americane din 2016 și a concluziei la care au ajuns serviciile de informații americane că atât Russia Today cât și Sputnik au încercat să se amestece în aceste alegeri acționând pentru guvernul rus", afirmă Tweeter.
A reacționat redactorul-șef al grupului de presă rus, Margarita Simonian, a intervenit și MAE rus, amenințând că "vor urma măsuri de retorsiune", dar nimic! E ca la noi, există "suspiciuni", așa că nu mai e nevoie de rezultate ale unor anchete, de hotărâri ale instanțelor…
Cu această ocazie, se dovedește clar, fără perdea, implicarea serviciilor secrete în Twitter, ceea ce duce la alte supoziții logice: serviciile sunt implicate și în Facebook, dar și în mass media care răspunde, ca un ecou, la aceste măsuri agresive, atacând, complet nejurnalistic (adică fără probe) aceleași zone ale exprimării publice.
În plus, ne putem oare gândi că implicarea serviciilor americane se restrânge la SUA, sau… am depășit copilaria, situație în care e clar că sunt implicate în toate țările "partenere". Adică și în România, obedienta colonie, cum ar spune Ilie Șerbănescu, regretatul Vadim, Ion Cristoiu, SR Stănescu și alte personalități.
Trecând la persoane fizice, în ultimele zile au fost blocate sau desființate conturile unor jurnaliști și ale unor comentatori remarcabili.:
— jurnalistul Patrick André de Hillerin, fondator al "Cațavencu";
— jurnalsitul Constantin Gheorghe, unul dintre cei mai buni analiști politici, fost demnitar
— jurnalistul Mirel Curea, redactor șef adj. "Evenimentul zilei";
— scriitorul Alexandru Petria (conturi desființate);
— jurnalistul Marius Albin Marinescu, directorul "Justițiarul" (căruia acum câteva luni i s-a desființat un cont);
— Bogdan Glavan
— Adriana Teodorescu (cont desființat, și-a deschis un altul)
— Daniel Constantin
— Yvonne Corina Macdougall (cont desființat).
Această listă nu este completă, ea putând fi completată la sugestia cititorilor.
Interesant este nu s-a luat această măsură în cazul unor "troli", sau a unora care au ca singură contribuție insulta, înjurătura și limbajul abject.
Iată câteva opinii ale unor personalități sau simpli cetățeni, români din țară sau din diaspora, despre acest fenomen al cenzurii pe Facebook:
„Azi suntem cenzurați, mâine o să fim arestați. Dacă lucrurile o să evolueze în ritmul actual. În orice caz, nu mi-am riscat viața la Revoluție ca să mi se pună pumnul în gură pentru opinii, în 2017. Demult, glumeam cu niște prieteni că, unii dintre noi, o să facem parte din asociația viitorilor deținuți politici. Acum nu-mi mai arde de glumă. Societatea deschisă și corectitudinea politică își arată adevărata față. Unde libertatea de exprimare nu mai are loc." (Alexandru Petria, scriitor)
"Conturile FB au fost blocate pentru Constantin Gheorghe, Adriana Teodorescu si Alexandru Petria. Mizerabilă e ipocrizia staliniștilor din secta Corectitudinea Politică. Asta e "Societatea Deschisă". Deschisă până o închid milițienii internaționali ai opiniei…" — (Monica Krueger, Germania)
"Conturile FB au fost blocate pentru Constantin Gheorghe, Daniel Constantin și Alexandru Petria. Mizerabilă e ipocrizia staliniștilor din secta Corectitudinea Politică. Asta e "Societatea Deschisă". Deschisă până o închid milițienii internaționali ai opiniei…" (Șerban Nicolae, senator)
"Constantin Gheorghe a fost iar blocat. Ceea ce e foarte urât. Cristina Tunegaru care face clăbuci la adresa scriitorilor clasici români nici vorbă să fie păscută de vreo suspendare". (Cristina Paț Leordeanu — jurnalist)
"Îmi este clar ce doresc să facă derbedeii care au instaurat o nerușinată cenzură în spațiul public românesc: descurajarea ORICĂREI voci critice. Ne-am întors de unde am plecat: un singur partid, o unică voință! (…) Poate, dar ar fi culmea, am mai spus, ca salvarea să vină de la ruși! (…) Agresivitatea acestor idioți vine din disperare. Situație le scapă de sub control. Crizele identitare sunt tot mai puternice și mai periculoase, peste tot în Europa. Statele Unite și puterea lor sunt contestate la fel de vehement. Modelul occidental de societate se clatină. Nu spun că alternativele ar fi mai bune, pentru că, până acum, nimeni n-a propus cu adevărat o alternativă. Dar în subteran ele, alternativele, s-au structurat, și așteaptă destructurarea și mai accentuată a modelului occidental-dând, altruist și total dezinteresat, o mână de ajutor pentru a se alege praful de model cât mai repede!-pentru a se prezenta drept soluția salvatoare". (Constantin Gheorghe, jurnalist, blog "Conștiința unui liberal de stânga")
"Iar l-au blocat pe Alexandru Petria. Și pe Constantin Gheorghe la fel. Mai nou, și pe Daniel Constantin. E din ce în ce mai pe față cenzura tefeleică…:(" (Mirel Palada, sociolog)
"E un paradox. Cei care au un discurs nihilist, antiromânesc și anticreștin nu sunt blocați. Cei care apără rânduielile, instituțiile, morala, tradițiile culturale existente în societate sunt blocați. Asta e democrația feisbucistă, că tot e gratis… cenzura este lege pe aici". (Petru Fandolea, Milano)
"Domnii Alexandru Petria si Constantin Gheorghe au conturile blocate iar. Dl Gheorghe pentru o postare din 2012. Evident că postările diforme, pline de ură, de injurii, care umilesc si defăimează valori și persoane, sunt bine mersi pe pereți mediocri, plini de scuipați. Ăia rezistă, vine lumea și se ușurează acolo….de caracter. Pe infamii ăia nu- i cenzurează nimeni. Băbăieți, dar aveți timp, nu glumă, de vă chinuie retroactiv. Care e scopul și durata vizitei?" (Nicoleta Deac, București).