Internaţional
Cele mai importante știri internaționale, breaking news, știri externe de ultimă oră, Europa, SUA, Rusia, NATO, UE, pe surse, analize și comentarii

Google şi fundaţii finanţate de Soros controlează rezultatele căutărilor online

© AFP 2024 / Brendan SmialowskiGeorge Soros, Chairman of Soros Fund Management, listens during a seminar titled "Charting A New Growth Path for the Euro Zone" at the annual International Monetary Fund and World Bank meetings September 24, 2011 in Washington, DC.
George Soros, Chairman of Soros Fund Management, listens during a seminar titled Charting A New Growth Path for the Euro Zone at the annual International Monetary Fund and World Bank meetings September 24, 2011 in Washington, DC. - Sputnik Moldova-România
Abonare
Google a încheiat un parteneriat cu o organizație finanțată în mare parte de miliardarul George Soros pentru a „verifica" știri, ceea ce ar putea afecta rezultatele căutărilor online pentru anumite agenții de presă.

BUCUREŞTI, 27 oct — Sputnik. Erica Anderson, care lucrează la la Google News Lab ca manager responsabil cu încheierea de parteneriate, a anunțat joi că Google va colabora cu International Fact-Checking Network (IFCN) (reţea de grupuri şi companii care verifică „ştirile false") la Institutul Poynter pentru a „verifica" știrile care apar în motorul de căutare, scrie rt.com.

„Atât de multe informaţii fiind disponibile în permanență, inclusiv pe dispozitive, devine din ce în ce mai important să ne dăm seama dintr-o privire ce este adevărat și ce este fals în mediul online", a declarat Anderson într-un comunicat.

Ea a spus că Google va colabora cu IFCN în trei moduri: pentru creşterea numărului celor care se ocupă cu verificarea informaţiilor prin organizarea la nivel global de „ateliere de verificare" și acordarea de finanţări pentru noi organizații care se ocupă cu verificarea informaţiilor. O a treia modalitate este extinderea Codului de principii al IFCN; și furnizarea gratuită către comunitatea IFCN de instrumente de verificare.

Există 36 de semnatari ai Codului, printre care departamentul de la Washington Post pentru verificarea ştirilor și alte organizații de verificare din întreaga lume.

Institutul Poynter pentru Studii Media este finanțat de Fundaţia pentru o Societate Deschisă a lui George Soros. Miliardarul Soros a sprijinit-o pe fostul secretar de stat Hillary Clinton în timpul alegerilor prezidențiale din 2016.

Soros a fost recent criticat pentru că a transferat aproape 18 miliarde de dolari către fundaţia sa, aceasta devenind cea de-a doua cea mai mare organizație de caritate din SUA, după Fundația „Bill și Melinda Gates". Fundaţia sa a fost acuzată de declanşarea așa-numitelor „revoluții colorate" pentru a instala guverne favorabile SUA.

De asemenea, premierul ungar Viktor Orban l-a acuzat pe Soros că şi-a folosit banii pentru a finanța ONG-uri liberale care au influenţat Uniunea Europeană pentru a o determina să accepte solicitanți de azil pentru a crea o „Europă nouă, mixtă și musulmanizată".

Institutul Poynter mai primește finanțare de la Fundația „Bill & Melinda Gates", National Endowment for Democracy (Fundaţia Naţională pentru Democraţie) și Rețeaua Omidyar, finanţată de Pierre Omidyar, miliardar liberal și fondatorul eBay.

Şi Facebook a intrat în parteneriat cu institutul Poynter, pentru a lansa eticheta care indică ştirile „controversate", etichetă care va fi aplicată ştirilor considerate false de către organizațiile care se ocupă cu verificarea şi care lucrează cu giganta reţea de social media.

Postările marcate de utilizatorii Facebook ca fiind „știri false" sunt transmise acestor verificatori de informaţii. Dacă verificatorii sunt de acord că ştirea este falsă, aceasta va apărea în fluxurile de știri cu o etichetă, împreună cu un link către un articol corespunzător în care se explică de ce ar putea fi falsă.

Fluxul de știri
0