BUCUREȘTI, 24 oct — Sputnik. Potrivit Administrației Naționale de Meteorologie, avertizarea cod portocaliu de ploi abundente este valabilă până în seara zilei de 24 octombrie, ora 23.00, în zona deluroasă și montană a județelor Mehedinți, Gorj, Vâlcea, Argeș și Dâmbovița, unde cantitățile de apă vor depăși pe arii extinse 50…60 l/mp și izolat 80 l/mp.
Totodată, este valabilă și avertizarea cod galben de ploi însemnate cantitativ și intensificări ale vântului la munte în „Oltenia, cea mai mare parte a Munteniei (inclusiv în zona municipiului București), local în Transilvania, precum și în zonele montane și submontane, se vor cumula cantități de apă ce vor depăși local 20…30 l/mp și izolat 40 l/mp”, transmite ANM.
Ploile care au început luni, 23 octombrie fac ravagii în mai multe zone, iar Institutul Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor (INHGA) a emis, marți dimineața, o atenționare Cod galben de inundații, valabilă până la ora 15:00, în două bazine hidrografice de pe raza județelor Dâmbovița și Prahova.