BUCUREȘTI, 23 oct — Sputnik, Dragoș Dumitriu. Avertizările menționate în chapeau-ul articolului sunt alternativa la singura soluție viabilă a momentului — majorarea salariilor. Aceasta e opinia unui specialist, Cristian Hostiuc, directorul editorial al prestigioasei publicații "Ziarul financiar", expusă într-unul din cele mai complexe analize ale situației actuale internaționale.
Hostiuc consideră că majorarea salariilor se impune ca noul cuvânt de ordine în Europa — în caz contrar, "economia îşi va pierde suflul". Autorul se referă la cerințele lui Mario Draghi, guvernatorul Băncii Centrale Europene, intesificate în ultimele trei luni și reluate de guvernatori ai unor bănci baționale, de a cere țărilor Europei, în frunte cu Germania și țările puternice, "să majoreze salariile angajaţilor pentru a creşte consumul şi a produce inflaţie".
"Decenii întregi, băncile centrale au avut ca misiune scăderea inflaţiei prin dobânzi mai mari, prin temporizarea creşterilor salariale, respectiv prin reducerea aparatului de stat şi trimiterea oamenilor în sectorul privat, acolo unde era mai greu de obţinut o majorare salarială", scrie autorul.
În paralel, Banca Centrală Europeană tipăreşte bani (Euro) în continuu "pentru a-i injecta în economia Europei ca să nu cadă în recesiune, ci să crească". Iar rezultatele, spune Hostiuc, încep să se vadă, "Europa traversând cea mai bună situaţie economică din istoria ei, cu cel mai ridicat grad de încredere de la criză încoace".
Dar, în ciuda acestei remarci mai mult decât favorabile UE, autorul nu ia în calcul câteva aspecte — încrederea din ce în ce mai mică în UE (vezi și ultimul sondaj Kantar realizat la propunerea CE), aportul de capital chinez, cu toate problemele care le aduce, mai ales politica globalizării agresive contrară politicii propuse de Trump, tendințele secesioniste din mai multe state europene, coalizarea Vișegrad, reacțiile la presiunile americane, ponderea multinaționalelor, crize de ordin social cu impact în economie și, pe lângă multe altele, impactul Brexit-ului.
Revenind, Hostiuc recunoalte că, în spatele economiilor sunt "modificări profunde" — structurale, sociale, demografice — care, în opinia autorului, ar putea duce la "apariţia unei noi revoluţii, cum aniversăm acum, pe 25 octombrie, 100 de ani de la revoluţia lui Lenin din Rusia, care a stat la baza schimbărilor care au cuprins continentul european şi care au ţinut până în anii '80-'90".
Din nou o remarcă — succesul revoluției comuniste a fost inechitatea socială, diferențele imense între stări — dar și prăbușirea încrederii cetățenilor în structurile clasice al statului, ca și în promisiunile de mai bine ale politicienilor. Alternativa oferită de Lenin, preluarea puterii de către popor și a bogățiilor de către cei care care le produc, a fost un argument solid.
Cristian Hostiuc face o analiză interesantă a motivelor pentru care salariile nu pot crește de la sine, "pe medie". Iată cele 10 motive pentru este greu de fpcut schimbări în viitorul apropiat.
1. Globalizarea, care "a frânt clasa de mijloc", afacerile și slujbele acesteia mutându-se în "ţările low cost", mai ales în China.
2. "Emigraţia în ţările vestice din zona estică" — a dus la angajări pe salarii mai mici a unor persoane calificate și necalificate — deci presiune pe forța de muncă occidentală și alternativă ieftină.
3. "Intrarea pe piaţa de muncă a femeilor" — autorul subliniază accelerarea egalizării preluării de către femei a funcțiilor deșinute de bărbați — și ocazia de care au profitat patronii pentru a da salarii mai mici.
4. Tendința de a înlocui oamenii cu mașini — "Echipamentele au înlocuit joburile de mijloc. Iar acum, roboţii înlocuiesc procesele repetitive din companii, atacând de data asta joburile low-cost", spune autorul.
5. Competiția agresivă, prin scoaterea competitorilor de pe piață, specifică economiilor occidentale unde "cuvântul de ordine este consolidarea, fuziunile şi achiziţiile, întărirea poziţiilor pe piaţă, cumpărarea concurenţilor şi închiderea lor, creşterea preţului produselor fără creşterea salariilor din companii".
6. "Supracapacitatea de producţie" — manifestată în ultimii 30 de ani "ceea ce face ca firmele să aibă ca obiectiv într-un mod continuu reducerea costului prin toate mijloacele", realizată inclusiv prin metodele de mai sus — înlocuirea oamenilor cu mașini, globalizarea neocolonială — trimiterea afacerilor în țări "low cost".
7. "Lipsa investiţiilor" — un aspect surprinzător, care se traduce prin aceea că, în economiile puternice "nu se mai fac investiţii de către companiile private decât dacă sunt noi tehnologii care înlocuiesc anumite modele de business, reduc numărul de salariaţi şi reduc costul salarial". Practic, calculul cinic se reduce la avantajul profitului de moment — investiția sau relocarea, aspect pe care l-am întâlnit și în România.
8. "Apariţia share economie şi a modelelor de business disruptive" — un mod de a expune schimbările majore prin apariția unor noi modele de afaceri în toate domeniile — care nu reprezintă un salt calitativ, dar sunt mai profitabile pentru investitor și se adaptează nevoilor unei populații căreia i s-au răsturnat oricum valorile. Un aspect asupra căruia vom mai reveni.
9. "Pentru că nu există inflaţie iar marile ţări occidentale sunt pline de datorii, nu mai au bani de investit în infrastructură — acest lucru nu creează locuri de muncă, nu creează cerere, nu creează presiune pe salarii" — un aspect care nu poate fi comentat decât printr-un singur cuvânt — "China". Adică, o situație de care poate profita o singură țară, ce are trei particularități unice — o voință politică unică, are rezerve financiare imense destinate investițiilor prin preluare — și, ultima, nu poate da înapoi de la creșterea controlului asupra economiei mondiale, în caz contrar putând colapsa sub presiunea problemelor interne.
10. În fine, ultimul punct, expous cu mult curaj de Cristian Hostiuc, "marile economii ale lumii, marile bănci, marii administratori de bani, marile companii de asigurări au prea mulţi bani, administrează prea mulţi bani". Pentru că există supracapacitate, "aceste mii de miliarde stau efectiv degeaba în conturi, cu 0% dobândă", spune autorul.
"Pentru că aceşti bani nu sunt investiţi decât în titluri de stat, în blue-chipsuri, în real-estate, în terenuri, ei nu creează noi locuri de muncă, nu creează cerere, nu aduc majorări salariale ci, dimpotrivă, pun presiune pe companii să reducă costurile, să dea oameni afară, să investească mai puţin pentru a le aduce randamente mai mari", scrie Cristian Hostiuc, punând cu acest ultim punct un buchet de flori pe mormântul sistemului economic occidental și a globalizării.
Mai devreme sau mai târziu, spune Hostiuc, fiecare economie se va confrunta cu aceste probleme, dar și cu presiunea forţei de muncă. În cazul României, autorul atrage atenția că au crescut mai mult salariile mici, iar salariile de mijloc mai puţin — "exact ca în Occident", observă analistul.
Gândiţi-vă că şomajul în rândul tinerilor este în jur de 25%, atrage atenția hostiuc, "iar votul lor nu se duce către establishment, ci către extreme".
"Dacă establishmentul nu este atent, din rândul tinerilor de astăzi care ştiu cel puţin două limbi străine, care se mişcă într-o parte şi-n alta, care vor şi speră la bani mai mulţi pentru a experimenta mai mult în domeniul vieţii personale, se va naşte noul Lenin", avertizează în finalul analizei sale Cristian Hostiuc.
Sigur, finalul sună incitant gazetărește, dar rămâne întrebarea — care ar putea să fie ideologia "noului Lenin" — și, o premisă a întrebării, mai înțeleg oare analiștii de azi, inclusiv excelentul Cristian Hostiuc, că Lenin a avut nu doar idei și ideologie — dar și un ideal?
