BUCUREȘTI, 15 oct — Sputnik. În Romania a fost lansată acum câțiva ani platforma online a însoțitorilor de bord, vreausafiustewardesă.ro, aici stewardesele cu multe ore de zbor în spate își împărtășesc experiența cu cei care vor să îmbrățișeze această meserie.
Cel mai dificil moment de care își amintește Nicoleta Gherman, stewardesă cu peste 13 ani de zbor, povestește că cea mai dificilă situație întâlnită de ea până acum în timpul zborului a fost atunci când a trebuit să asiste la un avort spontan, în plin zbor.
„La 2 ore după decolare, unul din membrii echipajului m-a chemat de urgență în spatele avionului. Pe ultimul rând era așezată o pasageră acoperită cu o pătură, care informase echipajul că are dureri abdominale. Deși am avut un doctor la bord și unul din însoțitorii de bord fusese paramedic, tot a fost nevoie să aterizăm de urgență la Bombey (India)" spune Nicoleta Gherman.
Loredana Radu, fosta stewardesă în Orientul Mijlociu, a povestit despre o situație foarte delicată în care a trebuit să își folosească abilitățile necesare pentru a rezolva un caz de urgență, un deces, într-unul din miile de zboruri pe care le are la activ.
"Am intrat în toaletă și am văzut pasagerul cu stomacul explodat, am putut doar să constat decesul acestuia. Am comunicat totul comandantului și directorului de zbor, s-au făcut anunțurile de căutare a unui doctor la bord, deși, din păcate, era prea târziu pentru pasagerul decedat. Am decis să îl lăsăm acolo, acoperit cu o pătură și am blocat toaleta respectivă. Cu ajutorul nostru, al echipajului de bord format din 12 persoane și un căpitan deosebit, am depășit momentele de panică și groază, am restabilit liniștea pasagerilor și am comunicat cu ei fără a-i lăsa să știe exact ce s-a întâmplat. Pasagerii nu au știut nici o clipă care a fost cauza morții pasagerului" povestește Loredana Radu pe vreausăfiustewardesă.ro
Zborul este o muncă de echipă, iar însoțitorii de bord fac cea mai mare parte din ea.
"Siguranța pasagerilor este primordială, de aceea pregătirea noastră profesională stă la baza acestei reușite" scrie Rucsandra Mihai, experiență de 28 de ani de zbor în aviația comercială și privată.
În prezent sute de românce lucrează ca însoțitoare de bord pentru companii internaționale. Fiecare are istoria ei de viață și situații complicate pe care au reușit să le depășească.