BUCURESTI, 13 oct — Sputnik. Arboretele de pe sărături, locul din imprejurimile Lacului Ursu din Sovata, este singurul munte de sare din lume acoperit de o vegetație abundentă, scrie Agerpres.
Pe baza unor cercetări efectuate de Jozsa Andras s-a stabilit că atât Lacul Ursu, care este cel mai frecventat loc de către turiștii care vizitează Stațiunea Balneoclimaterică Sovata, cât și zona lacului, dețin trei recorduri mondiale.
Primul record mondial constă în faptul că Ursu este lacul helioterm cel mai mare și mai cald din lume. Al doilea record ar fi că este singurul lac cu apă sărată înconjurat de un munte de sare cu o vegetație bogată. Iar al treilea record mondial este ca Lacul Ursu este singurul lac natural din lume a cărui dată de naștere se cunoaște cu o precizie de un minut.
Cercetatorii susțin că Lacul Ursu s-a format în 1875, pe data de 27 mai, la ora 11,00, pe locul unei pășuni pe care curgeau două pârâiașe care dispăreau într-o gaură săpată în muntele de sare.
Astfel, pe 27 mai 1875, ora 11,00, în urma unei ploi torențiale apele au antrenat fânul și resturile vegetale de pe pășune și au obturat gaura din muntele de sare, iar în acest fel s-a ajuns la un lac cu o adâncime de circa 3.000 de metri.
După formarea Lacului Ursu din Sovata, în anul 1875, în zonă s-a dus vestea că această apă tămăduiește diferite boli de tip reumatismal. După mai bine de o jumătate de secol aici a fost înființată prima bază de tratament.
Lacul Ursu este cel mai important dintre cele 5 lacuri cu apă sărată existente în stațiunea Sovata — Aluniș, Roșu,Verde, Negru și Mierlei.
Fenomenul de heliotermie face ca Lacul Ursu să fie cel mai important din lume.
Directorul SC Balneoclimaterica SA Sovata, Fulop Nagy Janos, spune că sunt foarte puține lacuri care prezintă acest fenomen de heliotermie.
Heliotermia a fost cercetata de Institutul Național de Balneologie care a constatat că la sfârșitul perioadei lui de încălzire, adică pe la mijlocul sau sfârșitul lunii iunie, temperatura apei la adâncimea de 1,5 metri, acolo unde este termoclima lacului, poate să ajungă la 50 de grade Celsius.
De la sfârșitul lunii iunie starturile din lac se omogenizează, apa ajunge la 33-34 grade, iar apoi urmează încontinuu să se răcească, mai ales din luna august, când încep nopțile răcoroase.
Pentru conservarea căldurii lacului, scăldatul este permis doar în anumite perioade ale zilei. Doar intre orele 10,00 și 18,00 este permis scaldatul in lac, iar între ora 13,00 și 15,00, zilnic, se păstrează o pauză de îmbăiere datorită faptului că la orele respective expunerea razelor soarelui asupra luciului de apă este maximă. În aceste două ore apa din lac se împrospătează, în sensul că din zona nefolosită a lacului vin curenții care aduc în permanență apă proaspătă.
Procedurile de tratament pe care Institutul Național de Balneologie le recomandă la Sovata sunt pentru reumatologie, afecțiuni ginecologice, cu rezultate deosebit de bune pentru combaterea sterilității la femei.
Rezervația "Lacul Ursu și Arboretele de pe sărături" se întinde pe o suprafață de 79 de hectare, cuprinde două lacuri amenajate, Ursu și Aluniș, precum și alte patru lacuri neamenajate, respectiv lacurile Roșu, Verde, Paraschiva și Mierlei.