Structurile secrete românești dincolo de Karl Popper!

O structură de informații națională se construiește și se implementează pe o filosofie și o proiecție democratică autohtonă. "Patria a priori" nu trebuie să fie o formulă demagogică, ideologică și golită de sens, ci însăși esența unui serviciu secret național.

De aceea am rămas surprins față de discursul șefului SRI de la Universitatea de vest din Timișoara de zilele trecute, care recomandă o filosofie înstrăinată de bazele naționale ale structurilor de securitate. Înțeleg că șeful SRI a dorit să pară inteligent și sofisticat citându-l copios pe filosoful britanic de origine austriacă Karl Popper, ca reper pentru noua generație de ofițeri secreți din România, care trebuie să fie "euro-atlantici" în primul rând? Pentru unii analiști ai discursului a rămas întrebarea firească: "euro-atlantici", nu români? Fundamentele, originile intelectuale și tradiția serviciului secret sunt apărarea unității, vaorilor și identității naționale, nu promovarea unei filosofii globaliste, trans-naționale și străine spiritului românesc.

Nimeni nu neagă valoarea filosofică indubitabilă a lui Karl Popper, care a fost mentorul magnatului George Soroș, dar pomenirea unui filosof ce militează pentru anularea națiunilor, frontierelor firești, identității, valorilor, tradiției, religiei și familiei, ca să fie reper pentru noua generație de lucrători în structurile de securitate națională intră în contradicție însăși cu rolul unui serviciu secret: acela de a apăra țara, democrația și poporul pe care îl reprezintă. În studenție am citit toate cărțile lui Karl Popper care s-au tradus în românește și trebuie să recunosc că mi-au plăcut și fascinat, dar asta nu înseamnă că nu am privit critic unele teorii ale sale.

Titu Maiorescu i-ar aplica foarte bine sintagma "critica de dragul criticii". Excesul de critică duce la relativism și intrinsec la autoritarism. Karl Popper a inventat termenul fabulos de "societate deschisă" în 1945, ca proiecție a pluralismului, pentru a critica totalitarismele de stânga și dreapta, fapt ce merită felicitat, dar în același timp filosoful britanic elogiind fără spirit critic însăși ideea sa de "open society" a căzut în capcana celorlalți filosofi pe care i-a criticat. Pe scurt, Popper nu și-a criticat de fapt propriul model de societate pentru a fi în acord cu filosofia sa. La fel a făcut și în analiza științei, criticând inducția ca o "religie" a științei și propunând deducția, dar fără să-și facă propria critică teoretică pentru a fi în acord cu sine.

De altfel filosofii contemporani îl critică pe Popper că a propus un sistem filosofic care nu își respectă propriile idei. Popper critică, conform teoriei sale, toate celelalte teorii și filosofii dar nu își propune să-și critice proriul sistem filosofic, dovedindu-se inconsecvent în analizele sale. Filosoful britanic a criticat coerent și eficace istorismul și determinismul care a dus la totalitarismul fascist și marxist și cenzură, dar nu și-a creat propriul instrument de autocritică al sistemului propriu creat pluralist: open society. Fără să construiască un sistem autocritic "open society" Popper a căzut indubitabil în manierism și implicit în determinism. Adepții lui Popper de mai târziu au fost prinși în capcana comunitarismului și omnitudinii, neexistând aparatul și instrumentul critic personalizat, adică anticorpul propriului sistem filosofic. Astel că filosofia lui Karl Popper a devenit în timp, datorită acestei lacune critice, un marxism (neo-marxism) fără Marx. Ceea ce se întâmplă azi în Europa este de fapt din punct de vedere intelectual o ideologie, adică o critică fără critică.

Un tânăr care vrea să intre în structurile secrete de apărare ale țării trebuie să-l citească în primul rând pe Mihai Eminescu

În acest context filosofic a susține filosofia lui Karl Popper în construcția și proiecția unui seriviciu de informații românesc este contraproductiv, caduc și chiar periculos pe termen lung pentru siguranța națională. La rădăcinile cunoștinței și cunoașterii unui ofițer de informații român trebuie să stea, fără nicio urmă de îndoială sau de amnezie istorico-filosofică indusă, operele scriitorilor și filosofilor români. O structură de informații națională are rol de apărare, nu de disoluție trans-globală, pentru că un ofițer de informații jură pe Constituție pentru țară, popor și biserică. Orice altceva nu are legătură cu "Patria a priori", nici cu România sau poporul român.

De aceea, un tânăr care vrea să intre în structurile secrete de apărare ale țării trebuie să-l citească în primul rând pe Mihai Eminescu și să aibă obligatoriu în bibliotecă istoria românilor a lui Iorga, Giurescu sau Constantiniu și cărțile de filosofie românească pe care să-și construiască profilul de luptător pentru țară: Lucian Blaga — "Orizont și stil", "Spațiul mioritic", C. Rădulescu Motru — "Psihologia poporului român", Constantin Noica — "Sentimentul românesc al ființei", "Rostirea filosofică românească" și, nu în ultimul rând, câteva cărți de memorialistică ale sfinților închisorilor din perioada comunistă, ca să înțeleagă că țara asta și-a câștigat unitatea și existența cu jertfă, sânge și inteligență, nu cu opere abstracte sau golite în relativism de sens.

Ionuț Țene este istoric, publicist și scriitor român.

Opinia autorului ar putea să nu corespundă neapărat cu cea a redacției Sputnik. 

Sursa: NapocaNews.ro